News Alert OFICIAL | Marius Șumudică a plecat de la Rizespor! Anunțul clubului
articol scris de Digi Sport04.03.2021, 11:37
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marius Șumudică și-a reziliat contractul cu Rizespor, joi dimineață, la câteva ore după eșecul cu Kayserispor, scor 1-2.
OFICIAL | Marius Șumudică a plecat de la Rizespor. Anunțul clubului
Miercuri seară, Șumudică a pierdut pe terenul fostei sale echipe, Kayserispor, scor 1-2, iar Rizespor a ajuns la opt meciuri consecutive fără victorie și a coborât pe locul 16, cu 28 de puncte, la doar două lungimi peste prima poziție retrogradabilă.
În ziua în care românul a împlinit 50 de ani, Rizespor a anunțat că despărțirea de Marius Șumudică s-a produs de comun acord.
"Ne-am despărțit de Marius Ninel Șumudică. Contractul a fost reziliat de comun acord cu antrenorul român. Dorim să îi mulțumim domnului Șumudică pentru activitatea sa și îi urăm mult succes în următoarea sa experiență", a scris Rizespor, pe Twitter.
BİLGİLENDİRME | Marius Ninel Şumudica ile Yollarımız Ayrıldı
Teknik direktör Marius Ninel Şumudica ile karşılıklı anlaşılarak sözleşmesinin feshi gerçekleşmiştir.
Sayın Şumudica'ya yaptığı hizmetlerden dolayı teşekkür eder, bundan sonraki futbol kariyerinde başarılar dileriz. pic.twitter.com/UPi3izGzas— Çaykur Rizespor (@CRizesporAS) March 4, 2021
Marius Șumudică a debutat pe banca lui Rizespor pe 30 ianuarie, când a fost învins de Fenerbahce, scor 0-1. Au urmat de atunci alte trei înfrângeri, 1-2 cu Alanyaspor, 0-2 cu Erzurum și 1-2 cu Kayserispor, și trei remize, 1-1 cu Kasimpașa și Ankaragucu și 0-0 cu Sivasspor.
Șumudică își anunțase demisia de la Rizespor după eșecul cu Kayserispor
După meci, "Șumi" și-a anunțat plecarea, spunând că nu mai poate continua din cauza stresului și a relației dificile cu echipa. Vestea vine după ce, cu o rundă înainte, în urma remizei cu Sivasspor (0-0), românul și-a criticat public jucătorii la conferința de presă.
"Poate că o schimbare pe banca tehnică va fi benefică echipei. Există disensiuni între mine și echipă. Mi-a provocat foarte mult stres acest lucru. E vina mea că am luat o echipă în plin campionat, e doar vina mea.
Prezint scuzele mele suporterilor și țin să mulțumesc conducerii, care a avut încredere în mine și în staff-ul meu. Am ajuns la capătul drumului aici, sunt neînțelegeri, nu vreau să-mi pun viața în pericol", a declarat Marius Șumudică, după meci.
Favorit pentru a-l înlocui pe Șumudică ar fi acum Okan Buruk, fostul tehnician de la Bașakșehir, care a mai antrenat la Rizespor în sezonul 2018/2019, când a luat echipa de la retrogradare și a lăsat-o pe locul 11.
Totuși, Buruk, care ar fi fost dorit și de Konyaspor, a lăsat de înțeles că nu dorește să mai antreneze în acest sezon, scrie presa din Turcia.
Etichete: turcia , marius sumudica , rizespor , super lig , plecare sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții