Gică Hagi, parte importantă din planul lui Fatih Terim pentru “revoluția” de la Galatasaray
articol scris de Digi Sport11.02.2022, 23:15
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Galatasaray Istanbul, echipa românilor Alex Cicâldău și Olimpiu Moruțan, are un sezon dezastruos, fiind aproape de zona retrogradării, iar fanii cer măsuri radicale.
Fatih Terim vrea să fie președinte la Galatasaray
Presa turcă anunță că Fatih Terim (68 de ani), demis din funcția de antrenor la 10 ianuarie 2022, va candida pentru postul de președinte al clubului Galatasaray.
Fanii lui Galatasaray și-au pierdut răbdarea și au cerut demisia președintelui Burak Elmas, în repetate rânduri.
Nici noul antrenor, Domenec Torrent, nu are o viață mai ușoară. Spaniolul are trei eșecuri și un egal după ce l-a înlocuit pe Fatih Terim.
Potrivit fotospor.com, planul lui Fatih Terim la Galatasaray îi include pe Gheorghe Hagi (57 de ani) și Didier Drogba (43 de ani), care ar urma să pregătească echipa.
Fatih Terim și Gheorghe Hagi au colaborat la Galatasaray din postura de antrenor, respectiv jucător, în perioada 1996-2000.
Cu Terim și Hagi, Galatasaray a cucerit patru campionate la rând, două Cupe ale Turciei, Cupa UEFA și Supercupa UEFA.
- Galatasaray ocupă locul 13 în Superliga Turciei, cu trei puncte mai mult decât ocupanta primului loc retrogradabil.
- Pe 12 februarie, Galatasaray joacă pe teren propriu cu Kayserispor, în etapa cu numărul 25.
Etichete: hagi , gica hagi , turcia , didier drogba , galatasaray , fatih terim , drogba , terim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții