Statuia lui Cristiano Ronaldo, din India, a provocat indignare: ”Un sacrilegiu!”. Motivul istoric al revoltei
articol scris de Digi Sport29.12.2021, 21:48
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Statutul de star mondial al lui Cristiano Ronaldo "pălește" în fața istoriei, oricât de iubit ar fi atacantul portughez.
O nouă statuie a jucătorului de la Manchester United a fost inaugurată în India, în statul Goa, însă asta nu a făcut altceva decât să divizeze lumea.
O nouă statuie a lui Cristiano Ronaldo a divizat lumea. Motivul de la care a pornit totul
Amplasată în vestul statului Goa, acolo unde fotbalul este extrem de popular, statuia lui Ronaldo era menită să-i inspire pe tineri și mai ales pe fotbaliștii aflați la început de drum.
Numai că Goa a fost colonie portugheză, iar momentul inaugurării a fost exact când s-au împlinit 60 de ani de la eliberarea de sub regimul lusitan, cu 14 ani mai târziu față de momentul în care restul statelor indiene au scăpat de statutul de colonie britanică.
În momentul inaugurării, unii oameni au considerat totul drept o mare insultă și au apărut fluturând steaguri negre, în semn de protest, așa cum precizează publicația indiană Times.
"E un sacrilegiu", a fost una dintre reacții după inaugurarea statuii lui Cristiano Ronaldo în India
"Sunt foarte dezamăgit să aflu că statuia lui Ronaldo a fost dezvelită. Trebuie să învățăm să fim mândri de eroii noștri, precum Samir Naik sau Bruno Coutinho", a fost opinia unui localnic, citat de agenția de știri IANS.
"Să ridici o statuie a unui fotbalist portughez chiar în acest an este un sacrilegiu. Noi condamnăm asta. Mulți luptători pentru libertate din Goa au fost insultați", a spus activistul Guru Shirodkar.
Pe de altă parte, naționala de fotbal a Portugaliei este foarte populară în statul indian Goa, mai ales că mulți localnici au trăit în Portugalia și au familii acolo.
Un jurist local, Michael Lobo, a postat o fotografie cu el alături de statuia lui Cristiano Ronaldo, alături de o explicație: "A fost făcut la cererea tinerilor noștri, pentru a duce fotbalul la un alt nivel".
Etichete: cristiano ronaldo , statuie cristiano ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții