"Vede luminița de la capătul tunelului!" Premieră pentru Valentin Mihăilă, după transferul la Parma
articol scris de Digi Sport10.12.2020, 14:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Valentin Mihăilă (20 de ani) se apropie de primele minute în tricoul Parmei, la mai bine de două luni după transferul de la Universitatea Craiova, pentru 8,5 milioane de euro.
Mihăilă a fost nevoit să se opereze în Germania, la începutul lunii noiembrie, după ce a acuzat o pubalgie, iar de la acel moment s-a antrenat separat.
Valentin Mihăilă, primul antrenament cu echipa, după transferul la Parma
La o lună și câteva zile după intervenția chirurgicală, miercuri, Mihăilă a efectuat prima ședință de pregătire alături de restul grupului, însă doar parțial, după cum informează Parma Live, care spune că românul "vede luminița de la capătul tunelului"
Rămâne de văzut dacă primele minute ale lui Mihăilă în Serie A vor veni în acest an sau dacă atacantul va fi nevoit să aștepte până în 2021. Parma are programate încă patru partide în această lună: vs. AC Milan (13 decembrie), Cagliari (16 decembrie), Juventus (19 decembrie) și Crotone (22 decembrie).
Formația lui Fabio Liverani a remizat în ultima rundă contra lui Benevento, scor 0-0, și a ajuns la doar 10 puncte acumulate în primele 10 runde, ocupând poziția 16.
Universitatea Craiova, 8.5 milioane de euro pentru Mihăilă, dar suma poate ajunge la 12 milioane
Valentin Mihăilă a devenit, odată cu mutarea la Parma, fotbalistul în urma căruia Universitatea Craiova primește cea mai mare sumă de transfer. Clubul italian a plătit în schimbul mijlocașului român 8.500.000 de euro, sumă care poate crește din bonusuri de performanță.
Cele două cluburi au pus în contract mai multe bonusuri de performanţă pentru jucător, iar dacă ar fi să iasă toate, suma pe care Parma ar urma să o plătească ar ajunge la circa 12 milioane de euro.
Bonusurile sunt legate de numărul de jocuri în Serie A, de calificarea echipei în Europa League sau în Liga Campionilor etc.
- Din suma totală, 1,7 milioane de euro i se cuvin lui Silviu Bogdan, fostul sef al Centrului de Copii şi Juniori de la Craiova şi cel care l-a descoperit la 11 ani. Acesta avea un procent de 20 la sută dintr-un viitor transfer al fotbalistului.
Cele 8,5 milioane de euro luate pentru transferul jucătorului fac din Mihăilă cel mai bun produs de export din istoria Universității Craiova. El a depăşit recordul lui Alex Mitriță, vândut la New York City FC, în 2019, pentru 8 milioane de euro.
Etichete: serie a , parma , fabio liverani , valentin mihaila , accidentare mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții