Transferul lui Ștefan Radu la Inter prinde contur! Doi jucători de la Lazio l-ar putea urma pe Simone Inzaghi
articol scris de Digi Sport07.06.2021, 16:32
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Plecarea lui Ștefan Radu (34 de ani) de la Lazio s-ar putea realiza în această vară. Fundașul român a ajuns la final de contract cu gruparea biancocelestă, și l-ar putea urma pe Simone Inzaghi la Inter Milano.
Presa din Italia a scris, astăzi, din nou, despre posibilitatea ca Radu să se transfere la campioana Italiei, unde a fost numit Simone Inzaghi, antrenor cu care românul are o relație foarte bună.
Ștefan Radu l-ar putea înlocui pe Kolarov la Inter Milano
Veteranul, care va deveni liber de contract luna viitoare dacă Lazio nu îi va propune o nouă înțelegere, l-ar putea înlocui la Inter pe Aleksandar Kolarov, anunță sempreinter.com.
Pe lângă Radu, la Inter ar putea ajunge și atacantul Felipe Caicedo. În spatele celor două mutări ar putea sta agentul Matteo Materazzi, care îi reprezintă pe ambii jucători.
Ștefan Radu a fost om de bază și în acest sezon din Serie A, în care a bifat 33 de partide. Dacă se va produce mutarea la Inter, el va deveni coechipier cu Ionuț Radu și va juca pentru al doilea an la rând în UEFA Champions League.
Ștefan Radu s-a transferat la Lazio în 2008, de la Dinamo, și a devenit un jucător important în istoria clubului italian. El a câștigat de trei ori Cupa Italiei și o dată Supercupa italiei.
De altfel, Radu este și jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate în tricoul lui Lazio - 412 partide a bifat Ștefan Radu în cei 13 ani la gruparea biancocelestă.
Etichete: lazio , stefan radu , inter milano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții