Transferul lui Dusan Vlahovic la Juventus, motiv de scandal în Italia. "Eram ținuți prizonieri"
articol scris de Digi Sport02.02.2022, 17:21
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Dusan Vlahovic (22 de ani) a fost protagonistul unuia dintre cele mai importante transferuri ale ierni, atunci când a plecat de la Fiorentina la Juventus, pentru peste 70 de milioane de euro.
Totuși, șefii grupării viola nu sunt împăcați cu plecarea atacantului și au ieșit la atac, acuzându-i pe impresarii fotbalistului de "șantaj".
Fiorentina iese la atac după transferul lui Vlahovic la Juventus
Mutarea lui Dusan Vlahovic de la Fiorentina la Juventus nu a fost primită cu brațele deschide de gruparea viola.
Directorul sportiv al echipei din Firenze spune că au fost și oferte din Premier League, dar agenții sârbului aveau alt plan și voiau să-l transfere pe acesta liber de contract pentru a-și încasa comisioane mai mare.
"Era imposibil să spunem nu oferte de la Juventus. Înțeleg supărarea suporterilor, dar situația aceasta ne-a depășit. Cluburile sunt prizonierele jucătorilor și agenților. Nu puteam spune nu pentru că riscam să-l pierdem gratis. Acesta e fotbalul modern și nu putem decât să sperăm că lucrurile se vor schimba.
Agenții lui Vlahovic refuzat orice ofertă de la cluburi din Premier League și sperau să-l transfere liber de contract în 2023. Voiau să facă bani, la fel ca în cazul Mbappe", a spus Daniele Prade, directorul sportiv al celor de la Fiorentina, conform footballitalia.
Dusan Vlahovic, primele declarații din postura de jucător al lui Juventus
Dusan Vlahovic a susținut prima sa conferință de presă din postura de jucător al lui Juventus. Atacantul spune că a existat o compatibilitate între el și noul club din mai multe puncte de vedere și de asta a preferat să rămână în Serie A.
"Orice număr de la Juventus însesamnă mult. E important cum joci pe teren, ce determinare ai și ce rezultate. Și pe deasupra, e important să câștigi. Au fost multe discuții cu privire la ofertele pentru mine din afara Italiei, dar alegerea mea a fost simplă.
Juventus are în ADN să lupte și să câștige, la fel ca mine, indiferent de situație. Caracterul și mentalitatea mea s-a potrivit cu cea a clubului și decizia a fost ușoară. În fotbal, orice detaliu face diferența. Încerc să mă perfecționez din multe puncte de vedere.
Chiar și când nu sunt pe teren sau la sală încerc să lucrez la mentalul meu. Orice mă poate ajuta. Fotbalul e mereu în mintea mea", a spus Dusan Vlahovic la conferința de presă în care a fost prezentat ca noul jucător al lui Juventus.
7 milioane de euro pe an, salariul lui Dusan Vlahovic la Juventus
Dusan Vlahovic a semnat un contract valabil patru sezoane și jumătate cu Juventus, cu un salariu anual de șapte milioane de euro.
Atacantul nu este doar protagonistul celui mai scump transfer din această iarnă, ci și fotbalistul pe care s-au plătit cei mai mulți bani într-o fereastră de mercato din ianuarie în Serie A.
În ultimul sezon și jumătate, Dusan Vlahovic a fost unul dintre cei mai prolifici atacanți din Serie A. Stagiunea trecută, noul atacant al lui Juventus a punctat de 21 de ori în cele 37 de meciuri jucate, în timp ce în actuala stagiune a reușit să marcheze 17 goluri în doar 21 de partide.
Suma de transfer poate ajunge la circa 85 de milioane de euro, dacă sunt îndeplinite anumite bonusuri de performanță.
Etichete: juventus , transfer , fiorentina , dusan vlahovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții