Reacție "sălbatică" a lui Ibrahimovic față de un coleg: "Dacă mai faci asta, îți zbor capul de pe umeri! Ai înțeles?"
09.10.2020, 13:06SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Zlatan Ibrahimovic este recunoscut pentru personalitatea sa extrem de puternică, iar uneori are ieșiri dintre cele mai ciudate.
O spune și Maxi Lopez, care a povestit o întâmplare petrecută în sezonul 2011-2012, când cei doi au fost colegi la Milan.
"Jucam cu Parma. La un moment dat, i-am dat o pasă lui Zlatan, mingea se duce spre el, dar nu s-a mișcat de pe loc, n-a făcut niciun pas. S-a oprit și se uita la mine. Nu-mi venea să cred.
Dacă se întorcea puțin, dacă făcea un singur pas, rămânea singur cu portarul. A început să urle, s-a uitat cu cea mai dură privire din lume și mi-a spus că mingea trebuia să-i ajungă exact la picior și că el nu aleargă după ea", a spus Maxi Lopez.
Zlatan Ibrahimovic, către Maxi Lopez
"După ceva timp, am jucat în Liga Campionilor. Cu o zi înaintea meciului, era antrenamentul oficial. Zlatan a venit la mine și mi-a zis că trebuie să vorbim:
«Voi, argentinienii, îmi sunteți simpatici. Aveți caracter, spuneți tot ceea ce simțiți, nu ascundeți nimic, nu vă dați șefi, sau băieți de băieți. Dar dacă data viitoare mai faci ceea ce ai făcut atunci, cu Parma, îți zbor capul de pe umeri, ai înțeles?»”, a spus Maxi Lopez.
Maxi Lopez joacă acum la Sambenedettese.
Zlatan Ibrahimovic se află la al doilea contract cu AC Milan. A mai jucat pentru "diavoli" în perioada august 2010 - iulie 2012.
Etichete: ac milan , zlatan ibrahimovic , maxi lopez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții