Răzvan Marin, aproape de un transfer răsunător! Românul, gata să-i ia locul unui jucător dorit de Barcelona
articol scris de Digi Sport03.03.2023, 18:07
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Răzvan Marin, mijlocaşul celor de la Empoli, ar putea juca din vară la altă echipă din Serie A, Fiorentina, în locul marocanului Sofyan Amrabat, unul dintre remarcaţii Cupei Mondiale 2022, scrie vineri site-ul calciomercato.com.
Agentul lui Răzvan Marin, Pietro Chiodi, a vizitat vineri sediul clubului Fiorentina. Site-ul citat aminteşte că Marin are evoluţii bune pentru Empoli, unde este împrumutat de Cagliari, care în sezonul trecut a retrogradat în Serie B.
Răzvan Marin ar putea ajunge la Fiorentina, în locul lui Sofyan Amrabat
Marin are un profil asemănător din punct de vedere tehnic cu al lui Sofyan Amrabat, un fotbalist care s-ar putea despărţi de gruparea viola în vara acestui an. Amrabat a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Marocului la CM 2022, unde naţionala din Africa de Nord a încheiat pe locul 4.
- 8 milioane de euro este cota de piață a lui Răzvan Marin, potrivit Transfermarkt.
- Două goluri și două pase decisive în 24 de meciuri a adunat românul în această stagiune la Empoli.
Mijlocașul marocan ar putea ajunge la Barcelona la finalul sezonului, echipă de care a fost aproape și în perioada de mercato din această iarnă.
Pietro Chiodi este agentul mai multor fotbalişti români care evoluează în Italia. Printre ei este şi Louis Munteanu, împrumutat de Fiorentina la Farul Constanţa, notează Agerpres.
În acest moment, Fiorentina și Empoli sunt vecine de clasament în Serie A, cu câte 28 de puncte. Formația viola ocupă locul 12, iar trupa lui Marin, 13.
Răzvan Marin, peste Alibec și Horațiu Moldovan. Topul în care mijlocașul lui Empoli a triumfat
În perioada 1-5 februarie 2023, suporterii echipei naționale au votat tricolorul lunii ianuarie, pe baza evoluțiilor de la echipele de club. Au fost nominalizați șase fotbaliști, iar Răzvan Marin a fost cel care a triumfat, susțin cei de la frf.ro.
- 1. Răzvan Marin 51,6% (10 puncte*)
- 2. Denis Alibec 20,8% (6 puncte)
- 3. Horațiu Moldovan 8,9% (3 puncte)
- 4. Andrei Ivan 7,6%
- 5. Cristian Manea 6,5%
- 6. George Pușcaș 4,6%
* puncte contabilizate în clasamentul ”tricolorul anului”.
Etichete: razvan marin , transfer razvan marin , razvan marin fiorentina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții