Video Radu Drăgușin, cerut expres de un antrenor din Premier League. Bătălie dură pentru semnătura românului, după golul superb
articol scris de Digi Sport13.02.2021, 18:17
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Radu Drăgușin (18 ani) a atras atenția în Premier League, după ce în acest sezon a debutat în echipa mare a lui Juventus și tocmai a reușit primul său gol la profesioniști.
Radu Drăgușin, cerut de un antrenor din Premier League
Apărătorul central a marcat un veritabil ”golazo” sâmbătă, 13 februarie, în meciul de Serie C dintre Juventus U23 și Albinoleffe (scor 3-0). Drăgușin a punctat cu un voleu spectaculos de la marginea careului, iar mingea s-a oprit în vinclul porții adverse.
Mulțumită de progresul fundașului român, gruparea din Torino se gândește să-i prelungească înțelegerea, scadentă în vară, până în 2025, așa cum a anunțat Gazzetta Dello Sport.
Dar Radu Drăgușin a atras deja atenția unor cluburi puternice de pe continent. Potrivit presei britanice, managerul lui Newcastle, Steve Bruce, le-a transmis conducătorilor formației engleze să facă tot posibilul să-l transfere pe român. ”Bruce a făcut o cerere specifică pentru a-l semna”, scriu englezii.
Newcastle nu stă prea bine în campionatul Angliei: este pe locul 17, ultimul care asigură salvarea de la retrogradare. Totuși, formația lui Bruce are zece puncte peste Fulham, prima echipă de sub linie.
Golul de poveste al lui Radu Drăgușin:
Radu Drăgușin, who recently turned 19, scored his first goal as a professional footballer in Juve U23s’ 3-0 win over Albinoleffe!
— Romanian Football (@RoFtbl) February 13, 2021
Previously the centreback had only scored for the Primavera team, where he scored 3 goals in 22 matches#Juve #Juventus #SerieC pic.twitter.com/IRZ0JBvgMY
Radu Drăgușin, aflat sub lupa lui Jose Mourinho. Ce scriu englezii
Presa din Anglia notează că și Tottenham, gruparea pregătită de Jose Mourinho, vrea să-l aducă în vară pe jucătorul român.
”Drăgușin este un jucător de mare perspectivă, iar Tottenham are nevoie de întăriri în defensivă. Totuși, el este un jucător pentru viitor, nu pentru prezent. Suporterii așteaptă venirea unor fundași mai experimentați”, notează publicația Sport Witness.
În afara celor două echipe interesate din Anglia, jurnaliștii din Italia au scris în repetate rânduri că RB Leipzig monitorizează situația lui Radu Drăgușin și se pregătește să facă o mișcare pentru a-l convinge să semneze.
Românul a strâns patru prezențe pentru echipa mare a lui Juventus în acest sezon: două în Cupa Italiei, una în Champions League și una în Serie A.
- 800.000 este cota lui Radu Drăgușin, potrivit transfermarkt
- 260.000 de euro i-a plătit Juventus lui Regal București pentru apărătorul român, în august 2018
Etichete: newcastle , radu dragusin , transfer radu dragusin , gol dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții