Prima reacție din tabăra lui Juventus, după ce torinezii și-au primit înapoi cele 15 puncte
articol scris de Digi Sport21.04.2023, 09:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Juventus a primit înapoi cele 15 puncte care i s-au luat la începutul anului din cauza unor posibile fraude contabile comise cu ocazia unor transferuri.
Astfel, torinezii au urcat de pe locul șapte pe poziția a treia în Serie A, iar în aceeași seară s-au calificat în semifinalele Europa League, după 2-1 la general cu Sporting. Evident, a fost o zi de vis pentru Max Allegri (55 de ani).
Max Allegri, fericit după ce Juventus și-a primit înapoi punctele
Antrenorul "Bătrânei Doamne" a oferit o primă reacție din partea clubului după ce Comitetul Olimpic Italian (CONI) a întors decizia dictată inițial de Curtea Federală Italiană.
"E o zi grozavă. O zi în care ni s-au returnat cele 15 puncte, dar acum trebuie să ne concentrăm pe campionat, deoarece am pierdut puncte prea des în ultima vreme. Trebuie să ne consolidăm un loc în primele patru.
Mă așteptam să jucăm cu Sevilla în semifinale, deoarece e o echipă dură și a câștigat deja de multe ori trofeul Europa League", a spus Allegri joi seară, conform presei italiene.
De ce a fost penalizată inițial Juventus
Procurorii au identificat la Juventus practica “schimburilor false” de jucători: vânzări încrucişate cu alte cluburi, fără a face schimb de bani, dar care permit înregistrarea câştigurilor de capital în bilanţ, pentru a-l îmbunătăți.
Magistraţii au cuantificat aceste câştiguri de capital “fictive” la aproximativ 155 de milioane de euro, pentru transferuri făcute în perioada 2018 - 2021. Au fost descoperite 42 de astfel de transferuri!
De asemenea, clubul, listat la bursă, ar fi ascuns investitorilor săi existenţa unor acorduri private cu jucătorii, printre care starul portughez Cristiano Ronaldo, pentru a putea amâna plata anumitor salarii.
Etichete: sanctiune , juventus , max allegri , sferturi europa league , depunctare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții