Video Exclusiv ”Nici în vizită n-a mai venit în România! Nu-l mai interesează”. Detaliul neștiut despre Ștefan Radu
articol scris de Digi Sport04.04.2021, 12:26
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ștefan Radu (34 de ani) a intrat definitiv în istoria lui Lazio, după ce a devenit jucătorul cu cele mai multe prezențe în tricoul echipei biancoceleste, dar de România se pare că nu-i mai pasă.
Cristi Pulhac (36 de ani) îl știe foarte bine pe Radu, mai ales că cei doi au crescut împreună la Dinamo. Fostul fundaș stânga al roș-albilor a dezvăluit că jucătorul lui Lazio s-a detașat total de țara natală.
Pulhac, glume pe seama lui Ștefan Radu în ziua în care a lăsat Dinamo pentru Lazio
”A luat decizia corectă. Tot timpul a luat decizia bună pentru el și familie. Nu a plecat de la Lazio, deși sunt convins că a avut oferte, dar nu le-a activat.
Mi-aduc aminte și acum de ziua aia când a plecat, din vestiar. Eu făceam tot timpul glume cu el. El nu știa nicio limbă străină. Dar, după 8-9 luni am vorbit cu el și am sesizat că deja începuse să vorbească bine”, a povestit Pulhac, prezent fiind în studioul emisiunii Digi Sport Matinal.
Pulhac, despre Ștefan Radu: ”Nici în vizită n-a mai venit!”
Pulhac a mai dezvăluit că Radu a luat decizia de a renunța definitiv la România.
”El nici în vizită nu a mai venit în România. A acceptat și și-a luat viața în piept. Acolo a rămas, nu-l mai interesează”, a mai spus Pulhac.
Chestionat că și Cristi Chivu și-a luat viața în peipt în Italia, dar a acceptat să vină la națională, Pulhac a replicat: ”A venit, dar a plecat. Și Fane a venit și a plecat. Nu s-a mai întors!”, a mai spus Pulhac, la Digi Sport.
VIDEO cu Cristi Pulhac despre Ștefan Radu
Etichete: lazio , stefan radu , stefan radu lazio , cristi pulhac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții