Napoli i-a fixat prețul lui Lorenzo Insigne, ajuns în ultimul an de contract
articol scris de Digi Sport20.07.2021, 13:40
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Lorenzo Insigne (30 de ani) a intrat în ultimul an de contract cu Napoli, iar clubul se gândește deja la o eventuală despărțire, cu toate că ambele părți și-ar dori semnarea unei noi înțelegeri.
Doar că salariul lui Insigne ar putea fi o problemă pentru Napoli, care este ”obligată” să reducă bugetul pentru salarii. Dacă nu va ajunge la un acord cu Insigne, gruparea patronată de Aurelio De Laurentiis vrea să obțină 30 de milioane de euro în schimbul campionului european, notează Corriere dello Sport.
Insigne, în ultimul an de contract cu Napoli
Și Insigne ar vrea să-și continue aventura la Napoli, club la care joacă din 2012, doar că și-ar dori un salariu mai mare în cazul în care ar semna un nou contract. În prezent, acesta câștigă cinci milioane de euro la echipa sa de club, mai scrie sursa citată.
Mijlocașul italian este crescut de Napoli, club la care a făcut junioratul. A fost împrumutat la echipe precum Cavese, Foggia și Pescara, iar din 2012 este în anturajul echipei mari.
109 goluri a marcat Insigne în 397 de partide pentru echipa sa de club, la care se mai adaugă și 85 de pase decisive.
Acesta este evaluat la 48 de milioane de euro de site-urile de specialitate.
Etichete: napoli , lorenzo insigne , contract insigne napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții