"Mi-am atins obiectivul în Italia!" Anunţ de ultimă oră făcut de Cristiano Ronaldo
articol scris de Digi Sport25.05.2021, 11:26
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
După Anglia şi Spania, Cristiano Ronaldo a cucerit titlul de golgheter şi în Italia.
Mesajul postat de Cristiano Ronaldo, după ce a ieşit golgheter şi în Serie A: "Mi-am atins obiectivul în Italia"
Starul portughez a înscris 29 de goluri pentru Juventus în sezonul recent încheiat din Serie A şi a devenit primul jucător care reuşeşte să fie cel mai bun marcator în 3 dintre cele 5 campionate majore din Europa.
CR7 a postat un mesaj lung pe reţelele sociale, în care sugerează că ar putea fi ultimul său sezon la Juventus. Ronaldo mai are un an de contract cu "Bătrâna Doamnă".
"Viaţa şi cariera oricărui jucător de top are urcuşuri şi coborâşuri (...) Trebuie să apreciez tot ce am câştigat în acest an cu Juventus, atât colectiv, cât şi la nivel individual. Am câştigat Supercupa Italiei, Cupa Italiai şi titlul de golgheter în Serie A, iar aceste lucruri m-au umplut de fericire, mai ales că le-am realizat într-o ţară unde nimic nu e uşor de câştigat.
Cu aceste realizări, mi-am atins un obiectiv pe care mi l-am impus din prima zi în care am ajuns în Italia: să iau titlul, Cupa, Supercupa şi să fiu cel mai bun jucător şi cel mai bun marcator în această ţară minunată, cu jucători extraordinari, cluburi uriaşe şi o cultură fotbalistică aparte.
Am mai spus-o, eu nu alerg după recorduri, ele mă urmăresc pe mine. Pentru cei care nu înţeleg ce vreau să spun, e foarte simplu: fotbalul e un joc colectiv, dar realizările individuale sunt cele care ajută echipele să-şi atingă obiectiele (...). Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat: campion în Anglia, Spania şi Italia, câştigător al Cupei în Anglia, Spania şi Italia, câştigător al Supercupei în Anglia, Spania şi Italia, cel mai bun jucător în Anglia, Spania şi Italia, cel mai bun marcator în Anglia, Spania şi Italia. Peste 100 de goluri pentru un club din Anglia, Spania şi Italia.
Nimic nu se compară cu sentimentul că mi-am pus amprenta în ţările unde am jucat şi că le-am oferit bucurii fanilor cluburilor pe care le-am reprezentat. Pentru asta muncesc, asta mă motivează şi asta voi urmări până în ultima zi", a scris Cristiano Ronaldo, care şi-a încheiat postarea cu un mesaj enigmatic: "Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această călătorie!"
Cristiano Ronaldo, golgheter şi în Italia
Sosit în vara lui 2018 la Juve, de la formaţia spaniolă Real Madrid, Ronaldo a scris 21 de goluri în primul său sezon din Serie A şi 31 în sezonul trecut (când a fost devansat însă de Ciro Immobile, cu 36 de realizări).
În acest sezon, starul lusitan a marcat de 29 de ori, şase dintre goluri fiind din penalty. El l-a devansat în ierarhia finală a marcatorilor pe atacantul belgian al lui Inter Milano, Romelu Lukaku (24 goluri), şi pe columbianul Luis Muriel de la Atalanta Bergamo (22 goluri).
Cristiano Ronaldo a înscris în total 101 goluri în tricoul lui Juventus, în toate competiţiile, de la venirea sa la Torino.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții