Marius Marin, românul de la Pisa, interviu în Gazzetta dello Sport: "Cânt la pian zilnic!" Este dorit de o echipă din Serie A
30.04.2020, 08:02SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Numele său este mai puţin cunoscut, dar Marius Marin începe să se impună în Italia, după câteva sezoane excelente la Pisa, echipă cu care a promovat în Serie B.
Acum, mijlocaşul de 21 de ani originar din Timişoara este în atenţia mai multor cluburi importante, printre care Torino, echipă care mai doreşte şi alţi fotbalişti români precum portarul Ionuţ Radu şi fundaşul Vasile Mogoş.
Marin a acordat un interviu în Gazzetta dello Sport şi a vorbit despre perioada recentă în care Italia a fost afectată de epidemia de coronavirus.
"Nu mi-am imaginat niciodată că s-ar putea întâmpla aşa ceva! Că vor exista atâtea victime, că vom fi obligaţi să stăm închişi în casă. Eu m-am adaptat repede deşi stau singur aici la Pisa.
Am încercat să-mi ocup timpul cu programul dat de antrenori, şi apoi mi-am cumpărat un pian la care exersez în fiecare zi," a dezvăluit Marin.
Marius Marin a povestit cum a ajuns la Sassuolo
Jucătorul a povestit că a fost dus de un unchi la fotbal şi că a primit o bătaie de la mama lui care i-a zis să se ţină de şcoală, nu de sport. Însă şi mama lui a fost impresionată atunci când a fost chemat în probe la Sassuolo.
"Am pierdut avionul spre Italia şi nu am ajuns la timp pentru a da probe. Cei de acolo mi-au spus să mă duc înapoi acasă, dar eu nu am vrut şi m-am rugat de ei toată ziua ca să-mi dea o şansă! Până la urmă s-au înduplecat iar Francesco Palmieri, antrenorul de la tineret m-a ajutat, îi datorez enorm," a spus Marius Marin.
În ultimul sezon din Serie B, românul are 20 de meciuri şi 3 pase de gol. Marin joacă ca mijlocaş central de travaliu, dar este lăudat şi pentru tehnica sa. În acest moment, Torino este interesată de serviciile sale, iar jucătorul ar costa doar 300 de mii de euro.
Etichete: marius mihai marin pisa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții