Exclusiv Ionuţ Radu: "Victoria cu Juve e pe locul 2 în cariera mea". Ce spune despre un transfer şi despre naţionala mare
18.03.2019, 15:51SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
VIDEO Genoa - Juventus 2-0 | ÎN DIRECT la Digi Sport şi cu Ionuţ Radu integralist, Genoa a reuşit să-i provoace liderului din Serie A, Juventus, primul eşec stagional în campionat. Căpitanul naţionalei de tineret a recunoscut că succesul obţinut în faţa bianconerilor, la doar câteva zile după ce echipa lui Max Allegri a câştigat categoric returul cu Atletico Madrid (3-0), în UEFA Champions League, a fost emoţionant.
"E ceva superemoţionant, e incredibil ce s-a întamplat azi aici. Sunt foarte fericit că am regăsit victoria după câteva meciuri, iar acum trebuie să continuăm tot aşa. Eram foarte încrezători, am spus că vom da totul pe teren şi s-a văzut că dacă facem asta, puteam avea rezultate mari. Noi făceam jocul din prima repriză, iar la pauză am zis să nu ne lăsăm , să rămânem concentraţi şi a fost bine. Aş spune că această victorie e pe locul 2 în cariera mea, după victoria din Portugalia", a declarat Ionuţ Radu pentru Digi Sport.
După ce a contribuit la succesul cu liderul detaşat din Italia, portarul de 21 de ani s-a alăturat naţioanei U21, care va juca două partide amicale, cu Spania şi Danemarca, teste importante în perspectiva Europeanului din această vară.
"Mă simt foarte bine, sunt optimist, la fel ca întotdeauna. O să avem două teste foarte importante. Cel cu Spania e cel mai important. Sperăm să arătăm ce am arătat şi până acum", a spus Ionuţ Radu, care a anunţat că aşteaptă să facă pasul la naţionala mare: "Eu sunt pregătit, aştept doar să mă cheme".
Ce spune Ionuţ Radu despre un posibil transfer
Prestaţiile foarte bune ale lui Ionuţ Radu la Genoa nu au trecut neobservate, iar presa italiană a scris în mai multe rânduri despre posibilitatea unui transfer la un club mai mare. Românul a încântat că e urmărit de echipe importante şi recunoaşte că acest lucru îl motivează.
"Am auzit şi eu asta, dar, pentru mine, momentan sunt doar zvonuri. Vreau să-mi fac bine treaba aici, să continui pe această linie pe care am început şi apoi vom vedea ce se va întâmpla. Sunt mândru că sunt printre cei mai promiţători tineri din Italia, asta e o motivaţie să muncesc mai mult", a conchis Radu.
Etichete: juventus , genoa , ionut radu , meciuri serie a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții