Întrebarea pe care și-o pun italienii, după ce Valentin Mihăilă a semnat prelungirea și Dennis Man nu
articol scris de Digi Sport01.07.2024, 17:24
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Valentin Mihăilă (24 de ani) a semnat prelungirea contractul cu Parma, în decursul zilei de duminică, 30 iunie.
Clubul emilian, care a revenit în Serie A, a anunțat pe site-ul oficial că Valentin Mihăilă și-a prelungit contractul, scadent la anul, până în 2027.
Dennis Man nu a semnat încă prelungirea contractului, iar presa din Italia a reacționat: ”Când?”
În ciuda faptului că nu a fost făcut un anunț oficial, Giovanni Becali, agentul lui Dennis Man, a confirmat în urmă cu câteva zile că cele două părți vor ajunge cât mai repede la un acord.
Acum, presa din Italia se întreabă cât mai trebuie să aștepte suporterii Parmei pentru a afla că Dennis Man va îmbrăca tricoul ”Cruciaților” și după 2025, când actualul contract îi ajunge la final.
”După Balogh și Bernabe, reînnoirea lui Valentin Mihaila până în 2027 este OFICIALĂ. Întrebarea este acum una: când va avea loc reînnoirea lui Man?
Agentul său i-a liniștit pe fani, anunțând că cele două părți vor ajunge la un acord în următoarele zile. Două mișcări fundamentale pentru viitorul Parmei”, a relatat footballnews24.it.
Valentin Mihăilă și-a prelungit contractul cu Parma
În contract există o opțiune de prelungire pentru încă un contract, până la 30 iunie 2028. Valentin Mihăilă ar urma să aibă un salariu de 1.8 milioane de euro pe an, potrivit Parma Sport.
”Când m-am întors la Parma, după experiența în Serie A de la Atalanta, mi-am spus că cel mai mare obiectiv al meu este să revin în Serie A în tricoul Parmei.
Astăzi, ne-am întors în prima ligă și mi-am îndeplinit dorința, iar acum mă gândesc doar că trebuie să rămânem aici pentru mult timp.
Mă bucur că, după luni de discuții cu agenții mei și cu cei din club, am ajuns la un acord. Le sunt recunoscător agenților, conducerii Parmei, președintelui Kyle Krause și tuturor colegilor și componenților staff-ului tehnic.
Sunt bucuros că pot continua aventura de la Parma, pentru că simt că încă mai am multe de demonstrat.
Când am avut cea mai grea perioadă, când lucrurile păreau că se îndreaptă spre direcția greșită, am simțit că toată lumea de aici are încredere în mine. Asta mi-a dat putere să revin”, a declarat Valentin Mihăilă, citat de site-ul oficial al Parmei.
Etichete: parma , dennis man , valentin mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții