"Game over" pentru Tătărușanu! Pioli a anunțat că Maignan revine ca titular în meciul cu Atalanta
articol scris de Digi Sport25.02.2023, 17:51
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Titularizat din luna septembrie a anului trecut la AC Milan, Ciprian Tătărușanu (37 de ani) a strâns 23 de apariții în actualul sezon, după accidentarea lui Mike Maignan (27 de ani).
"Game over" pentru Tătărușanu! Pioli a anunțat că Maignan revine ca titular în meciul cu Atalanta
Fără gol primit de 3 meciuri, Ciprian Tătărușanu va reveni pe banca de rezerve la AC Milan. Anunțul a fost făcut de antrenorul Stefano Pioli la conferința de presă dinaintea meciului cu Atalanta, anunță Sempremilan.
Sursa citată mai sus notează astfel că Maignan va juca din nou un meci după 161 de zile de absență, iar Pioli a declarat că francezul este precum "un leu în cușcă" și abia așteaptă să fie din nou pe teren. Cu toate acestea, italienii nu au uitat de Tătărușanu, despre care au spus că merită respect datorită evoluțiilor avute de-a lungul ultimelor luni.
- Duelul dintre AC Milan și Atalanta va avea loc duminică, de la ora 21:45, în direct la Digi Sport 3
"Maignan e bine și va juca. Mike este ca un leu în cușcă pentru că nu a putut evolua. Acum are această posibilitate, este foarte motivat și ne va ajuta mult. A fost cel mai bun portar în sezonul trecut. Este un goalkeeper foarte comunicativ și acesta este un lucru important", a spus Pioli.
Ciprian Tătărușanu pleacă de la AC Milan
Sosit în toamna anului 2020 de la Lyon, în schimbul sumei de un milion de euro, Tătărușanu a fost în cea mai mare parte a timpului rezervă la AC Milan. Fostul căpitan al naționalei României a avut șansa de a demonstra ce calități are în actualul sezon, însă evoluțiile sale nu i-au convins pe oficialii clubului.
Concret, AC Milan nu îi va prelungi contractul lui Ciprian Tătărușanu, care expiră la finalul sezonului, anunță Tuttosport. În locul său, campioana Italiei din sezonul trecut îl va aduce pe Marco Sportiello, de la Atalanta, iar acesta ar urma să devină a doua opțiune pentru Stefano Pioli, după Mike Maignan.
- 31 de goluri în 23 de meciuri a încasat Tătărușanu în acest sezon la AC Milan
Etichete: serie a , ac milan , ciprian tatarusanu , stefano pioli , mike maignan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții