Decizia antrenorului D'Aversa în cazul lui Drăgușin. Ce urmează pentru fundașul împrumutat de Sampdoria de la Juventus
articol scris de Digi Sport07.10.2021, 10:40
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fundașul român Radu Drăgușin (19 ani) a fost împrumutat de Sampdoria în vara acestui an de la Juventus, dar până acum nu a bifat niciun minut în tricoul echipei din Genova.
În perioada următoare există șanse mari să se ivească o primă oportunitate pentru Drăgușin la Sampdoria. Antrenorul Roberto D'Aversa, cel care i-a pregătit pe Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma, este gata să-i acorde o șansă tânărului apărător român.
Decizia antrenorului D'Aversa în cazul lui Drăgușin. Ce urmează pentru fundașul împrumutat de Sampdoria de la Juventus
Conform Sampnews24.com, D'Aversa vrea să facă niște schimbări pe linia de fund, întrucât Sampdoria a încasat 13 goluri în primele șapte etape. În ultimele trei etape, Sampdoria a obținut un punct și a încasat 10 goluri: 0-4 cu Napoli, 2-3 cu Juventus și 3-3 cu Udinese.
Fundașii centrali Omar Colley și Maya Yoshida l-au dezamăgit pe D'Aversa, astfel că Drăgușin ar putea debuta la Sampdoria în meciul cu Cagliari, programat pe 17 octombrie, de la ora 13:30. Cagliari, echipa lui Răzvan Marin, se află pe ultimul loc în Serie A, cu numai trei puncte acumulate în primele șapte etape.
VIDEO Drăgușin a fost rezervă în meciul Juventus - Sampdoria 3-2
Radu Drăgușin a refuzat convocarea primită de la România U21 pentru a se acomoda la Sampdoria
Radu Drăgușin a fost convocat de selecționerul României U21, Florin Bratu, pentru meciurile cu Suedia și Mexic din această lună. Drăgușin l-a sunat pe Bratu și i-a spus că nu se va prezenta la lot, deoarece vrea să se acomodeze mai bine la Sampdoria, unde speră să debuteze în perioada următoare.
Bratu a fost surprins de decizia lui Drăgușin, iar în cele din urmă a acceptat dorința jucătorului. FRF a revocat convocarea lui Drăgușin, pentru că altfel Sampdoria ar fi riscat să fie sancționată, deoarece această pauză competițională figurează în calendarul FIFA.
În locul lui Radu Drăgușin, Bratu l-a convocat la lot pe Ricardo Farcaș (21 de ani), de la Siena, Serie C.
VIDEO Reacția a lui Florin Bratu, după ce Radu Drăgușin a refuzat convocarea la naționala U21
Etichete: juventus , cagliari , sampdoria , radu dragusin , radu dragusin sampdoria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții