Cum i-a spulberat Ronaldo visul unui adversar care îi voia tricoul: "M-am simțit jenat, nici măcar nu m-a privit"
articol scris de Digi Sport05.04.2021, 11:29
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Robin Gosens (26 de ani), mijlocașul celor de la Atalanta, a oferit detalii despre un moment "jenant" din cariera sa, care l-a avut protagonist pe Cristiano Ronaldo.
Cei doi au fost adversari în sferturile de finală ale Cupei Italiei din sezonul 2018/2019. Atunci, Atalanta se impunea clar, scor 3-0, iar Gosens intra pe teren în minutul 89. La finalul meciului, mijlocașul german a mers la Cristiano Ronaldo pentru "a-și îndeplini visul" de a avea tricoul starului portughez.
Cum i-a spulberat Ronaldo visul unui adversar care îi voia tricoul: "M-am simțit jenat, nici măcar nu m-a privit"
Gosens a povestit în autobiografia sa, intitulată "Dreams are Worthwile", cum a decurs dialogul cu Cristiano Ronaldo.
"După fluierul final, am mers la el și nici măcar nu m-am bucurat de victorie, dar Ronaldo nu a acceptat. L-am întrebat: 'Cristiano, pot să primesc tricoul tău?'. Nici măcar nu m-a privit, a zis doar: "Nu!".
Mă înroșisem, eram complet rușinat. Am plecat, mă simțeam mic. Cunoașteți acel sentiment când faci ceva rușinos și te uiți în jurul tău să vezi dacă a mai observat cineva? Așa m-am simțit eu atunci și am încercat să ascund", a povestit Gosens, citat de Goal.
Gosens, aflat din 2017 la Atalanta, s-a întâlnit cu Juventus de șase ori, iar singura victorie a venit chiar la meciul din Cupa Italiei. Trei meciuri s-au încheiat la egalitate, iar Juventus s-a impus de două ori.
Atalanta, locul 3 în Serie A, cu 58 de puncte, este mai bine clasată acum decât Juventus. Campioana Italiei e pe 4, cu 56 de puncte și un meci mai puțin disputat.
- 4 meciuri a strâns Gosens la naționala Germaniei
- 35 de partide, 10 goluri și șapte pase decisive are germanul la Atalanta, în acest sezon
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , atalanta , robin gosens
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții