”Cristiano Ronaldo: vin și rămân!”. Gazzetta dello Sport anunță pe prima pagină echipa la care va juca starul lusitan
articol scris de Digi Sport16.07.2021, 16:21
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo rămâne la Juventus Torino, informează Gazzetta dello Sport, în contextul speculaţiilor despre viitorul celebrului fotbalist portughez, aflat sub contract cu "Bătrâna Doamnă" până în vara anului viitor.
"CR7: vin şi rămân", scrie pe prima pagină La Gazzetta dello Sport, publicație potrivit căreia atacantul se va întoarce pe 25 iunie la Torino, fiind nerăbdător să reia antrenamentele. Ziarul afirmă că Jorge Mendes, agentul lui Ronaldo, va vorbi cu preşedintele lui Juventus, Andrea Agnelli, despre o posibilă prelungire a contractului până în anul 2023.
- 45 de milioane de euro este cota de piață a lui Cristiano Ronaldo, potrivit Transfermarkt
"Cristiano Ronaldo: vin şi rămân". Starul lusitan va continua la Juventus
Fotbalistul de 36 de ani și-a petrecut vacanța în Insulele Baleare, alături de Georgina Rodriguez, partenera sa, și cei patru copii, după ce a participat la EURO 2020 cu echipa Portugaliei, pentru care are 179 de selecţii şi 109 goluri.
Miercuri, vicepreşedintele lui Juve, Pavel Nedved, a spus: "Nimeni din anturajul lui nu ne-a spus că vrea să plece şi îl aşteptăm alături de noi pe 25 iulie", informează Agerpres.
În sezonul trecut, Ronaldo a terminat pe primul loc în clasamentul golgheterilor din Serie A, cu 29 de reuşite, dar Juve a încheiat doar pe poziţia a 4-a.
- 133 de meciuri, 101 goluri și 22 de pase decisive a adunat Cristiano Ronaldo pentru Juventus
Etichete: cristiano ronaldo , cristiano ronaldo juventus , cristiano ronaldo serie a , decizie cristiano ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții