ADIO, Suarez! Juventus i-a găsit perechea perfectă lui Ronaldo. Super transferuri anunţate în Serie A
articol scris de Digi Sport15.09.2020, 15:31
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Juventus a căutat intens un atacant pentru sezonul viitor şi părea că l-a şi găsit, în persoana lui Luis Suarez.
Edin Dzeko la Juventus, Arkadiusz Milik la AS Roma
Lucrurile au luat o altă turnură, după ce uruguayanul s-a răzgândit, astfel că "Bătrâna Doamnă" a fost nevoită să se reorienteze. Şi a făcut-o: presa din Italia anunţă că Juventus a ajuns la un acord cu AS Roma, pentru transferul lui Edin Dzeko (34 de ani). Mutarea va fi oficializată imediat ce gruparea din Capitală îl va lua pe Arkadiusz Milik, de la Napoli.
Juventus pare să fi renunţat la ideea aducerii lui Luis Suarez şi a decis să-l aducă lui Andrea Pirlo un alt atacant care să se potrivească în noul sistem, 3-4-1-2.
Campioana Italiei a ajuns la un acord cu AS Roma pentru Edin Dzeko, dar totul depinde de transferul lui Milik pe Olimpico. Dacă polonezul va semna cu giallorossii, atunci vârful bosniac va ajunge la Juventus.
Juventus renunţă la Luis Suarez şi îl ia pe Edin Dzeko
În schimbul lui Dzeko, bianconerii îl oferă pe De Sciglio, plus o sumă de bani.
Directorul sportiv al lui Juve, Fabio Paratici, urmează să-l contacteze pe Luis Suarez, pentru a-l informa că gruparea pe care o reprezintă nu mai are nevoie de el.
Rămâne doar ca Milik să semneze cu AS Roma, pentru ca Dzeko să ajungă sub comanda lui Andrea Pirlo.
Bosniacul va evolua în atac, alături de Cristiano Ronaldo, în sistemul 3-4-1-2, gândit de noul antrenor al lui Juventus, care tocmai şi-a luat licenţa PRO.
Etichete: juventus , as roma , edin dzeko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții