Dorit de Genoa, Ianis Hagi n-a stat prea mult pe gânduri. Scoțienii au făcut anunțul
articol scris de Digi Sport24.12.2024, 09:26
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ianis Hagi (26 de ani) a jucat 84 de minute în meciul Rangers - Dundee FC, scor 1-0, din etapa cu numărul 18 în Scoția.
Internaționalul român a avut o bară și un gol anulat, iar cei de la Football Fancast au fost cei mai impresionați de evoluția sa și l-au numit cel mai bun jucător de pe teren.
Ianis Hagi și-a recâștigat locul de titular în echipa lui Philippe Clement, după o perioadă în care ajunsese la echipa a doua, și a intrat din nou pe radarul mai multor echipe.
Scoțienii scriu că Ianis Hagi va rămâne la Rangers: "Locul lui în prima echipă este bătut în cuie!"
Galerie Foto
Presa din Scoția a scris, zilele trecute, despre interesul celor de la Borussia Monchengladbach pentru Hagi jr., iar jurnaliștii italieni au scris, ulterior, că fotbalistul român este o țintă pentru Genoa.
Foarte probabil, decizia "Grifonilor" de a încerca să-l transfere pe Ianis Hagi a fost influențată de Dan Șucu, noul acționar majoritar al clubului.
Jurnaliștii scoțieni de la Ibrox News scriu la superlativ despre jucătorul român, care a redevenit om de bază la Rangers și nu se pune problema să mai plece în iarnă.
De altfel, Hagi jr. a afirmat, în repetate rânduri, că va lupta pentru a-și recâștiga locul la formația de pe Ibrox și că își dorește să continue la clubul scoțian.
"Revenirea lui Ianis Hagi la Rangers a produs scânteia care lipsea de când Todd Cantwell se număra printre preferații lui Clement. În vară, Hagi și Cantwell păreau că sunt în aceeași barcă, în privința viitorului lor, o barcă ce se îndepărta de Ibrox.
Spre deosebire de Cantwell, care s-a transferat (n.r. la Blackburn), Hagi a rămas și a arătat că a fost o mutare inteligentă pentru ambele părți. Ianis Hagi a fost o revelație după ce a revenit la prima echipă și a fost lăudat indiferent pe ce post a jucat.
El a devenit rapid aproape indispensabil în echipa lui Clement. Fereastra de transferuri din ianuarie este la orizont și rămâne de văzut dacă Rangers se va întări la mijlocul terenului, dar, după luni întregi de speculații, locul lui Ianis Hagi în prima echipă este bătut în cuie.", scriu cei de la Ibrox News.
De la revenirea la prima echipă, Ianis Hagi a evoluat în 8 meciuri pentru Rangers.
Internaționalul român a reușit trei assist-uri și a transformat o lovitură de departajare în finala Cupei Ligii cu Celtic, pierdută de Rangers.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis, potrivit Transfermarkt
- până în iulie 2026 mai are Hagi contract cu Rangers
- 26 de ani are Ianis Hagi
Ianis Hagi, căsătorit cu Elena Tănase
Galerie Foto
Etichete: transferuri , rangers , genoa , ianis hagi , mercato
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții