A jucat jumătate de an în Scoția și îi dă sfaturi lui Ianis Hagi după venirea la Rangers: "Are de muncit la forță"
02.02.2020, 09:44Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mihai Popescu e convins că Ianis Hagi mai are de lucrat la capitolul forță pentru a face față în Scoția. Hagi a fost împrumutat de Genk la Rangers până la finalul sezonului, cu opțiune de cumpărare din partea vicecampioanei Scoției, în valoare de cinci milioane de euro.
Fundașul lui Dinamo a jucat și el în prima ligă din Scoția, pentru St. Mirren, în a doua parte a sezonului 2018-2019.
Ianis Hagi a debutat deja pentru Rangers
"Mă bucur pentru el că a ajuns în Scoţia, la un club cu tradiţie, cel mai titrat club din Scoţia. Va avea puţin de muncă, pentru că fotbalul este mult mai mult pe duel, faţă de ce este aici sau unde a fost el acum. Dar îi urez multă baftă, cred că este pregătit.
Din punctul meu de vedere, are de muncit. Dar, per total, eu zic că va face faţă, pentru că este un jucător tehnic, de viitor. Cred că poate scoate foarte uşor adversari din joc. Dar are de muncit la forţă, ăsta e singurul lucru care îi poate pune probleme", a declarat apărătorul în vârstă de 26 de ani.
Ianis Hagi a debutat sâmbătă pentru Rangers, la numai o zi după ce fusese prezentat de a doua clasată din Scottish Premiership. Mijlocașul român a fost introdus în minutul 77 al partidei dintre echipa lui Steven Gerrard și Aberdeen (scor 0-0).
Etichete: rangers , ianis hagi , genk , mihai popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții