Oficial S-a terminat hegemonia lui Sheriff Tiraspol! Cine este noua campioană a Republicii Moldova
articol scris de Digi Sport12.05.2024, 12:50
SuperLiga: Gloria Buzău - Petrolul, luni, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul Galați - CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1
Petrocub Hîncești a reușit să câștige titlul de campioană în campionatul din Republica Moldova din acest sezon.
Formația antrenată de Andrei Martin (49 de ani), care a fost secundul lui Dorinel Munteanu la Astra Giurgiu în 2015, a devenit campioană matematic după ce a remizat, în deplasare, scor 1-1, cu Milsami Orhei, cu o etapă înainte de finalul stagiunii, iar Sheriff Tiraspol a pierdut 0-2, pe teren străin, cu Zimbru Chișinău.
Petrocub Hîncești a câștigat primul titlul din istoria clubului. Sheriff Tiraspol, doar pe locul al 3-lea
Petrocub Hîncești, formație înființată în 1999, a reușit să câștige primul titlu din istorie în campionatul din Republica Moldova în actuala stagiune și, implicit, doar al doilea trofeu din vitrina clubului (după ce a câștigat Cupa Moldovei în sezonul 2019 / 2020). Însă, Petrocub este calificată în finala Cupei din acest sezon, pe care o va juca împotriva Zimbrului Chișinău.
De asemenea, Petrocub este echipa care a întrerupt hegemonia lui Sheriff Tiraspol, echipă care reușise să câștige 8 titluri consecutive în Republica Moldova (din 2015 până în 2023).
Sheriff Tiraspol, echipă care a eliminat-o pe Farul Constanța în primul tur preliminar al Champions League la începutul sezonului, se află în prezent doar pe locul al treilea în clasamentul din Republica Moldova, cu 15 puncte, după Petrocub (21 de puncte) și Zimbru Chișinău (17 puncte), cu o singură etapă înainte de finalul sezonului.
Din 2001 și până în prezent, Sheriff Tiraspol a dominat autoritar fotbalul din Republica Moldova și a câștigat nu mai puțin de 21 de titluri de campioană (singurele care au mai reușit să triumfe pe plan intern au fost Dacia în 2011, Milsami în 2015 și Petrocub în 2024).
Etichete: sheriff tiraspol , republica moldova , petrocub hîncești
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții