Reacţia selecţionerului Mexicului după ce mai mulţi jucători au participat la o orgie sexuală
12.06.2018, 11:25SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Selecţionerul Mexicului, Juan Carlos Osorio, a făcut lumină în scandalul orgiei sexuale care a zguduit echipa Mexicului în plină pregătire pentru Cupa Mondială de fotbal 2018, precizând că această situaţie a fost "rezolvată în interior", de un grup "foarte puternic".
"Rezolvarea acestei situaţii a fost foarte utilă grupului, pentru că a venit din partea lor (a jucătorilor). Eu văd un grup foarte puternic, iar noi am avut mai multe discuţii şi nu doar legate de acest subiect. Ca fiinţe umane, noi putem face lucruri bune şi lucruri rele, dar trebuie să ne asumăm răspunderea, în raport cu toate aceste lucruri şi cu deciziile pe care le luăm", a spus selecţionerul columbian al Mexicului la sosirea în Rusia.
Mexicul a sosit luni seara la cartierul său general moscovit de la Novogorsk, cu şase zile înaintea debutului în competiţie, contra Germaniei, campioana mondială en titre. Alături de Germania şi Mexic, din grupa F mai fac parte Suedia şi Coreea de Sud.
Într-o înregistrare video publicată duminica trecută, înaintea decolării spre Rusia, liderul naţionalei "Chicharito" Hernandez a explicat că a fost vorba de o petrecere pentru ziua sa de naştere - la împlinirea a 30 de ani pe 1 iunie - şi că toţi jucătorii au fost invitaţi, dar fără nicio femeie.
Nouă jucători mexicani, selecţionaţi pentru Cupa Mondială din Rusia, au fost acuzaţi de presa din ţara lor că au sărbătorit plecarea în Europa în compania a treizeci de prostituate.
Conform site-ului TV Notas, care a publicat imagini de la sosirea unora dintre participanţi, această "orgie de 24 ore'' a avut loc în weekend-ul trecut, într-o locaţie privată din Ciudad de Mexico, imediat după victoria Mexicului în faţa Scoţiei (1-0), într-o partidă de pregătire pentru turneul final din Rusia.
Printre "internaţionalii" mexicani care au luat parte la petrecere s-au numărat, conform presei locale, portarul lui Standard Liege, Guillermo Ochoa, golgheterul Benficăi Lisabona, Raul Jimenez, fraţii Jonathan şi Giovani dos Santos, de la Los Angeles Galaxy, fundaşul Carlos Salcedo şi mijlocaşul Marco Fabian, ambii jucători la Eintracht Frankfurt.
CITEŞTE ŞI:
- Analiştii de la Goldman Sachs au anunţat cine va fi campioană mondială. Ce spun despre duelul Messi - Ronaldo
- Programul complet al meciurilor de la Campionatul Mondial 2018. Rusia și Arabia Saudită deschid balul
- De Gea aşteaptă scuze publice de la premierul Spaniei. Care este motivul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții