Reacția antrenorului după ce a văzut în ce hal a protestat Mario Balotelli
articol scris de Digi Sport28.08.2021, 13:10
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Mario Balotelli și-a dat în petec și în Turcia. Ajuns în această vară la nou-promovata Adana Demirspor, atacantul a avut o reacție incredibilă după ce a fost schimbat în minutul 57 al meciului cu Konyaspor.
Mario Balotelli a avut o reacție extrem de nervoasă. Antrenorul l-a iertat
Balotelli a făcut prăpăd pe bancă și a lovit și un coleg, însă antrenorul a avut un discurs surprinzător la final. Samet Ayaba susține că echipa știa că italianul are un temperament mai coleric și și-a asumat acest risc.
"El mereu reacționează, e în regulă. O să vedem ce a spus și ce nu a spus. După fiecare meci, noi evaluăm ceea ce am văzut pe teren, că e bine sau că e rău. Această echipă are nevoie de fiecare jucător", a spus Samet Aybaba.
După ce a avut acea reacție, Balotelli s-a dus la vestiare în ultimele minute ale meciului și a revenit apoi pe bancă.
Mario Balotelli, reacție extrem de nervoasă după ce a fost schimbat
Totul s-a întâmplat după ce a fost schimbat cu Ezeh în minutul 57.
Nemulțumit de decizia antrenorului Samet Aybaba, italianul de 31 de ani a aruncat o sticlă și alte obiecte de pe lângă el, a lovit banca, a vociferat încontinuu și chiar l-a lovit cu pumnul pe un coleg aflat pe bancă.
Mario Balotelli a semnat în această vară cu Adana Demirpor
Intrat într-un con de umbră în ultimii ani, Mario Balotelli a semnat cu Adana Demirpor, nou-promovată în prima ligă turcă.
De când a venit, atacantul a jucat în toate cele 3 etape de până acum, fără a reuși să marcheze (două remize și o înfrângere).
Atacantul este la o nouă încercare de a-şi relansa cariera, după ce în sezonul 2019-2020 a jucat la Brescia, care a retrogradat din Serie A, iar în stagiunea trecută a fost la Monza, ce nu a reuşit să promoveze în elita fotbalului italian, transmite Agerpres.
Fostul internaţional italian (14 goluri în 36 de selecţii) a mai îmbrăcat de-a lungul anilor tricoul unor echipe ca Liverpool, Nice, Olympique Marseille, Inter, Milan.
Mario Balotelli ar urma să încaseze 15 milioane de euro în următorii 3 ani
Iar impresarul lui, Mino Raiola, a reușit să-i găsească un contract bănos - Mario Balotelli va semna pe 3 ani cu un salariu de 5 milioane de euro pe sezon.
Devenit celebru pentru isprăvile sale din afara terenului, atacantul are în palmares titluri de campion cu Inter și cu Manchester City, dar cariera lui a intrat pe o pantă descendentă după ce a mai jucat pentru Liverpool și Milan.
Adana Demirspor este o echipă care revine în Superliga turcă după 26 de ani de așteptare.
Etichete: mario balotelli , adana demirspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții