Propunere enormă pentru Messi: 1,4 miliarde de euro! Răspunsul l-a lăsat mască pe ofertant
articol scris de Digi Sport18.06.2024, 14:45
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Starul argentinian Lionel Messi (37 de ani) a refuzat o ofertă de 1,4 miliarde de euro venită din Arabia Saudită, după despărţirea sa de clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain şi înainte de a se alătura echipei americane Inter Miami, în Major League Soccer (MLS).
Cifrele au fost dezvăluite de Anmar Al-Haili, preşedintele clubului Al-Ittihad, care a confirmat oferta făcută octuplului câştigător al Balonului de Aur.
Președintele saudiților de la Al-Ittihad a confirmat că i-a pus lui Messi pe masă un contract de 1,4 miliarde de euro, dar familia fotbalistului a preferat SUA
"I-am făcut o ofertă de 1,4 miliarde de euro, dar a refuzat-o pentru că familia sa a vrut să meargă în Statele Unite", a spus Al-Haili, fără să precizeze despre ce perioadă era vorba.
- Circa 60 de milioane de euro este salariul anual al lui Messi la Inter Miami. În plus primește un procent consistent din merchandising
Acesta s-a declarat surprins "că un jucător a putut refuza o ofertă atât de mare, de dragul familiei sale", anunță Agerpres, dar a subliniat: "Respectăm asta, pentru că familia este mai importantă decât banii".
Anul trecut, în decembrie, Lionel Messi a vorbit despre posibilitatea care i s-a oferit de a juca în liga profesionistă saudită: "Am avut mai multe opţiuni pe masă. A trebuit să le analizez şi să mă gândesc la asta cu familia, înainte de a lua decizia de a veni la Miami.
Prima mea opţiune era să mă întorc la Barcelona, dar nu a fost posibil, am încercat să revin, dar nu s-a întâmplat. Este adevărat că apoi m-am gândit mult să merg în liga saudită. Cunosc ţara şi au creat o competiţie foarte puternică, ce poate deveni un campionat important în viitorul apropiat".
"Ca ambasador al turismului Arabiei Saudite, a fost o destinaţie care m-a atras, pentru că mi-a plăcut tot ce am vizitat, dar şi datorită creşterii fotbalului în această ţară şi a eforturilor depuse pentru a crea o competiţie de nivel înalt. A fost Arabia Saudită sau MLS şi ambele opţiuni mi s-au părut interesante", a adăugat Messi, căpitanul campioanei mondiale en titre, Argentina.
Etichete: leo messi , messi inter miami , messi al ittihad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții