Foto United a ieşit din criză, iar Mourinho a oferit imaginea zilei. Reacţie de zile mari la penalty-ul ratat de Pogba
02.09.2018, 20:43SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jose Mourinho mai scapă de presiune, după ce Manchester United a obţinut prima victorie după două înfrângeri, 2-0 cu Burnley, în deplasare, însă managerul portughez nu a avut doar motive de satisfacţie.
Nu doar că "diavolii" au terminat partida în 10 oameni, Marcus Rashford fiind eliminat în urma unei altercaţii cu Phil Bardsley, dar au şi ratat un penalty, prin Paul Pogba. Reacţia pe care a avut-o tehnicianul de 55 de ani a devenit rapid virală.
Mijlocaşul francez a amintit de Simone Zaza, prin paşii mărunţi pe care i-a făcut înainte de execuţie, dar strategia sa nu i-a putut distrage atenţia lui Joe Hart, care a respins şutul campionului mondial.
Deşi scorul era deja 2-0 în favoarea echipei sale, datorită dublei lui Romelu Lukaku, Mourinho nu şi-a ascuns nemulţumirea faţă de şansa irosită de jucătorul cu care s-ar afla în conflict, potrivit presei.
VIDEO: Penalty-ul ratat de Pogba şi reacţia lui Mourinho
Totuşi, la final, "The Special One" a declarat că Pogba va fi în continuare executantul penalty-urilor la United.
Tot duminică, Arsenal a obţinut a doua victorie consecutivă, 3-2 contra lui Cardiff, în deplasare, cu Alexandre Lacazette protagonist absolut. Francezul a pasat decisiv la reuşita lui Aubameyang şi a marcat golul care i-a adus cele 3 puncte formaţiei lui Unai Emery.
Rivala "tunarilor", Tottenham, nu s-a descurcat la fel de bine. Deşi a condus pe terenul lui Watford, echipa lui Mauricio Pochettino a pierdut, scor 1-2. Este primul succes al "viespilor în campionat în faţa lui Spurs după mai mult de 30 de ani.
Totodată, gruparea de pe Vicarage Road face parte din grupul celor trei echipe care au punctaj maxim după patru etape. Celalte două sunt Liverpool şi Chelsea.
Etichete: premier league , jose mourinho , manchester united , paul pogba , mourinho pogba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții