Ultima promovată în Premier League, stabilită după lovituri de departajare. Acum 10 ani, era în liga a cincea
articol scris de Digi Sport28.05.2023, 00:08
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Luton Town a obținut promovarea în Premier League, din postura de câștigătoare a barajului.
În finală, echipa din Luton a învins-o pe Coventry, după loviturile de departajare.
Luton Town, în Premier League
Luton Town a deschis scorul repede, în minutul 23, când s-a stabilit și scorul pauzei. Egalarea a venit în minutul 66 și, până la finalul celor 120 de minute de joc, nu s-a mai marcat, astfel că s-a trecut la loviturile de departajare.
Cele două echipe au transformat primele 10 lovituri de la 11 metri, iar departajarea s-a făcut în a șasea serie.
Luton se alătură, astfel, echipelor promovate ca urmare a clasării pe primele două poziții din Championship, Burnley și Sheffield United.
Luton Town nu a mai evoluat în prima ligă engleză din sezonul 1991 - 1992.
- În urmă cu 10 ani, Luton Town era în liga a cincea engleză
Southampton a retrogradat
Din Premier League mai e o etapă de disputat, dar o singură echipă e sigură că va retrograda, Southampton.
Pentru ultimul loc care asigură menținerea se luptă trei echipe, Everton, locul 17, 33 de puncte, Leicester, locul 18, și Leeds, locul 19, ambele cu 31 de puncte.
Formația de pe 16, Nottingham, are 37 de puncte, astfel că e sigură că rămâne în Premier League.
În ultima etapă, Everton joacă acasă împotriva lui Bournemouth, Leicester primește vizita lui West Ham, iar Leeds o întâlnește pe teren propriu pe Tottenham.
Etichete: luton town , promovare premier league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții