Transferul lui Werner la Liverpool nu mai pare atât de sigur! Un alt club din Premier League a intrat pe fir
03.06.2020, 18:05Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Timo Werner (24 de ani) are șanse mari să plece de la RB Leipzig. Bayern l-a dorit, dar atacantul german a spus că este tentat de o aventură în ”străinătate”.
Lucru care părea a fi în avantajul lui Liverpool. Jurgen Klopp îl dorește pe compatriotul său pe Anfield, dar o altă echipă din Premier League a intrat în utilmul timp ”pe fir”. Chelsea este pregătită să facă o ofertă pentru Werner. În schimbul jucătorului, Leipzig vrea 53 de milioane de euro, sumă ce reprezintă clauza sa de reziliere, potrivit The Telegraph.
31 de goluri a marcat Werner pentru RB Leizpig în acest sezon, în 40 de meciuri, în toate competițiile. În plus, germanul pe care Leipzig l-a adus de la Stuttgart în 2016 a mai reușit și 12 pase decisive.
Werner: ”Liverpool este cea mai bună echipă din lume”
Atacantul în vârstă de 23 de ani a declarat în urmă cu mai bine de o lună că ar fi încântat să joace pentru Liverpool.
"Îl au pe Jurgen Klopp, cel mai bun antrenor din lume. Sunt mai multe lucruri care ar sugera că stilul meu de joc s-ar potrivi (n.r. - în sistemul de joc al lui Liverpool). Liverpool este cea mai bună echipă din lume în acest moment. Sunt foarte mândru că o astfel de formaţie mă doreşte.
Este o plăcere, însă ştiu că Liverpool are o mulţime de jucători buni şi trebuie să-mi îmbunătăţesc evoluţiile pentru a ajunge la acel nivel", a spus Werner.
Etichete: chelsea , liverpool , timo werner , rb leipzig
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții