”Terminatorul” Erling Haaland! Dieta de 6.000 de calorii care l-a ajutat să înscrie 49 de goluri la Manchester City
articol scris de Digi Sport28.04.2023, 13:20
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Erling Haaland (22 de ani), atacantul celor de la Manchester City, are cifre impresionante la primul sezon de când a ajuns pe Etihad.
Galerie Foto
În 43 de meciuri jucate în acest sezon pentru ”Cetățeni”, Erling Haaland a marcat nu mai puțin de 49 de goluri în toate competițiile și a reușit opt pase decisive.
Britanicii îl denumesc ”Terminator” pe Erling Haaland și prezintă dieta de 6.000 de calorii a norvegianului
Pentru forma sa bună din acest sezon, Erling Haaland s-a ales cu porecla de ”Terminator” din partea britanicilor, care prezintă și dieta de 6.000 de calorii a norvegianului.
Pentru a menține dieta de 6.000 de calorii, Erling Haaland mănâncă lasagna făcută de tatăl său înaintea fiecărui meci de pe teren propriu al lui Manchester City. De asemenea, din meniul său nu lipsesc înima și ficatul de vită.
Acestuia îi mai place să bea un smoothie făcut din lapte și varză, pe care îl numește ”poțiunea mea magică”.
De asemenea, Erling Haaland are angajat și un bucătar personal, care gătește un meniu inspirat de la Cristiano Ronaldo, cu pește și legume fierte, anunță The Sun.
Pentru a preveni accidentările dese, Erling Haaland se recupereză într-o criosaună și face baie cu gheață, precizează sursa citată.
Erling Haaland, de neoprit și în tricoul lui Manchester City
Jucătorul nordic a dat un gol și două assist-uri în victoria lui Manchester City, 4-1, cu Arsenal, și a bifat o bornă impresionantă.
Cei de la Opta notează că Haaland a contribuit la un gol în toate competițiile, fie prin marcarea lui, fie prin pasă decisivă, o dată la 58 de minute.
VIDEO Rezumat Manchester City - Arsenal 4-1
Etichete: manchester city , erling haaland , dieta erling haaland , dieta 6.000 calorii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții