Ruptură totală între Erik ten Hag și fotbalistul cu 4 trofee UEFA Champions League
articol scris de Digi Sport25.11.2023, 07:55
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Raphael Varane (30 de ani) a fost transferat de Manchester United de la Real Madrid în vara anului 2021 pentru suma de 40 de milioane de euro.
Fundașul francez nu a arătat forma care l-a consacrat la Real Madrid, chinuit fiind și de accidentări. Astfel, francezul a fost tras pe bară de Erik ten Hag, iar ruptura dintre cei doi pare să fie definitivă.
Raphael Varane și Erik ten Hag, ruptură totală
Raphael Varane a jucat doar 655 de minute în acest sezon pentru Manchester United în toate competițiile, iar francezul pare să nu mai facă parte din planurile lui Erik ten Hag, antrenorul ”Diavolilor”.
Potrivit englezilor de la Daily Mail, Raphael Varane nu mai este apreciat de Erik Ten Hag, iar ruptura dintre cei doi este totală.
Varane este nemulțumit de faptul că Jonny Evans a început drept titular înaintea sa, Lindelof a fost apoi selectat să joace alături de Maguire împotriva lui Luton când Evans a fost accidentat. Raphael Varane a reușit să câștige patru trofee Champions League în cariera sa cu Real Madrid (2014, 2016, 2017, 2018) și o Cupă Mondială cu Franța în 2018, iar fundașul a ajuns a patra variantă pentru postul de fundaș la Manchester United.
🚨 Raphael Varane has fallen out of favor with Erik Ten Hag and their relationship has practically broken down.
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) November 24, 2023
Varane is unhappy that Jonny Evans has started ahead of him and Lindelof was then selected to play alongside Maguire against Luton when Evans was injured.
(Source:… pic.twitter.com/hTeORLMZ0n
Bayern Munchen îl vrea pe Raphael Varane
Potrivit jurnalistului Florian Plettenberg, Raphael Varane poate ajunge la o altă formație de top, la Bayern Muncehn.
Conform sursei citate, bavarezii vor să transfere în această iarnă un fundaș central, iar căutările s-au oprit la francezul în vârstă de 30 de ani.
Manchester United ar accepta să îl lase pe Varane să plece pe Allianz Arena, însă doar în schimbul unei sume cuprinse între 20 și 30 de milioane de euro. În plus, nemții exclud din start un potențial împrumut.
Totuși, salariul de peste 20 de milioane de euro al francezului le dă bătăi de cap șefilor de la Bayern Munchen, care consideră că este o remunerație mult prea mare.
- 35 de milioane de euro este cota de piață a lui Raphael Varane, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: manchester united , bayern munchen , raphael varane , harry maguire , erik ten hag , johnny evans
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții