Revine Pochettino? Cu ce club este în discuții antrenorul argentinian
24.05.2020, 16:31SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mauricio Pochettino este prima variantă pentru postul de antrenor al lui Newcastle, club care este aproape de a-și schimba acționariatul.
Fondul Public de Investiții al Arabiei Saudite, controlat de Mohammad bin Salman, este aproape să preia clubul, iar în presa internațională au apărut mai multe nume impresionante care ar urma să vină la Newcastle. Clubul patronat acum de Mike Ashley ar urma să devină cel mai bogat din Premier League.
Jurnalistul Nicolo Schira susține că antrenorul argentinian care a dus-o pe Tottenham în finala Ligii Campionilor este în discuții cu Newcastle, iar acesta este, de asemenea, și favorit pentru a prelua echipa de la Steve Bruce. Cel mai probabil, antrenorul englez ar urma să plece din vară.
#Newcastle are in talks with Mauricio #Pochettino. Poch is the first choice of #Magpies as a coach for the new season. #transfers #NUFC
— Nicolò Schira (@NicoSchira) May 22, 2020
Pochettino a fost antrenorul lui Tottenham timp de cinci ani și jumătate. În afară de echipa pregătită acum de Mourinho, argentinianul a mai fost tehnician la Southampton și Espanyol.
Fondul care va prelua Newcastle are 368 de miliarde de euro! Man. City se bazează pe 27 de miliarde
În prezent, Manchester City este cel mai bogat club din Premier League. Șeicul Mansour are o avere de aproximativ 27 de miliarde de euro, dar Fondul Public de Investiții al Arabiei Saudite vine cu o cifră de aproximativ 368 de miliarde de euro.
Totuşi, asta nu înseamnă că averea asigură clubului şi rezultatele sportive imediate. Cel mai bun exemplu în acest an este dat de Liverpool, care e abia a 12-a în acest clasament al averii patronului, dar care este aproape de a câştiga titlul. Unul aşteptat 30 de ani!
Etichete: newcastle , premier league , mauricio pochettino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții