"Regula Cristiano Ronaldo" la Manchester United. Decizia luată de clubul englez
articol scris de Digi Sport08.01.2023, 10:41
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a plecat de la Manchester United în luna noiembrie a anului trecut, atunci când lusitanul și-a reziliat contractul cu formația engleză.
Portughezul nu a avut milă de nici de antrenorul Erik ten Hag, nici de patronii clubului, pe care i-a atacat într-un interviu acordat lui Piers Morgan.
Plecarea lui Cristiano Ronaldo lasă "urme" la Manchester United
"Urmările" ultimei aventuri a lui Cristiano Ronaldo la Manchester United se văd la trupa de pe Old Trafford. Concret, conducătorii clubului au decis să implementeze o regulă care a fost intitulată de presa britanică după starul portughez.
Mai exact, jucătorii lui Manchester United nu vor mai putea avea salarii exorbitante, precum cel al lui Ronaldo, care câștiga aproximativ 20 de milioane de euro pe an. Astfel, se dorește evitarea geloziilor sau a animozităților din vestiar care s-ar putea crea din această cauză.
Limita va fi setată la 220.000 de euro pe săptămână, adică unde la maxim 11 milioane de euro pe sezon. În prezent, David De Gea este jucătorul cu cel mai mare salariu, 18 milioane de euro pe an.
Contractul spaniolului expiră însă la finalul stagiunii, iar șefii lui Manchester United vor să-i propună o nouă înțelegere care să fie în limitele plafonului salarial care va fi impus la club.
Când va debuta Cristiano Ronaldo la Al-Nassr. Anunțul făcut de un apropiat al clubului
Ronaldo, care pe 5 februarie va împlini 38 de ani, va putea fi folosit de noul său club după ce acesta a reziliat contractul camerunezului Vincent Aboubakar pentru a respecta numărul maxim de opt jucători străini fixat de federaţia saudită.
Așadar, el va fi disponibil pentru a juca primul meci la noua sa echipă pe 22 ianuarie, pe teren propriu, împotriva lui Ettifaq. Până atunci, el trebuie să ispăşească o suspendare de două meciuri primită în luna noiembrie, pe vremea când evolua la Manchester United.
"Al Nassr a reziliat contractul lui Vincent Aboubakar de comun acord şi a primit toate compensaţiile financiare la care avea dreptul", a indicat o sursă apropiată de clubul saudit.
Această sursă nu a confirmat însă plecarea lui Aboubakar la Manchester United, precizând că atacantul în vârstă de 30 de ani este de acum liber şi poate negocia cu orice club.
Cristiano Ronaldo a semnat un contract valabil până în iunie 2025 cu Al-Nassr. Întâmpinat de 25.000 de spectatori pe stadionul Mrsool Park din Riad, atacantul a afirmat că venirea la echipa saudită nu înseamnă sfârşitul carierei, ci o nouă etapă în cursa spre noi recorduri.
"În Europa munca mea s-a terminat, am câştigat totul, am jucat la cele mai importante echipe", a spus el.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții