Reacţia lui Pep Guardiola după ce a aflat că jucătorii lui City şi-au făcut de cap la o petrecere privată
18.01.2020, 09:12Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Pep Guardiola va împlini 49 de ani sâmbătă şi a devenit mai înţelegător faţă de fotbaliştii pe care-i pregăteşte la Manchester City. Spaniolul a dezvăluit că jucătorii care au petrecut duminică după victoria cu 6-1 de la Aston Villa au avut permisiunea lui.
Vedetele de la City s-au întâlnit la un hotel din Manchester unde nu au fost invitate soţiile sau prietenele ci mai mai multe modele de pe Instagram - acestea au fost aduse special pentru eveniment şi au postat mai multe imagini de la petrecerea privată, unde s-au desfăcut sticle de şampanie şi s-a înotat în piscină.
"Ştiam de petrecere. Când au timp, jucătorii ies împreună, chiar şi cu membrii staff-ului. S-a întâmplat de mai multe ori. Iar eu mă bucur când petrec timp împreună, la restaurant sau în altă parte, e foarte bine," a declarat Pep Guardiola.
Scandal în familiile fotbaliștilor de la City! Jucătorii au ajuns la 7 dimineața acasă
Dacă la nivel de club se pare că acest party nu a produs vreun cutremur, în schimb consoartele fotbaliștilor au luat ”foc”, după ce au constatat că băieții au ajuns acasă luni dimineața la ora 07:00!
”Una dintre soții se aștepta ca el să petreacă, dar nu până la 7 dimineața, când a ajuns acasă și într-o stare de euforie maximă. În plus, starea de nervi s-a accentuat după ce s-a aflat că la partyul din Manchester au fost invitate și multe femei din afară”, a destăinuit o sursă pentru jurnaliștii englezi.
Etichete: manchester city , pep guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții