Primul fotbalist de care Pep Guardiola vrea să scape, după eliminarea din UCL
articol scris de Digi Sport18.04.2024, 12:43
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Câștigătoarea duelului din sferturile de finală ale Ligii Campionilor dintre Manchester City și Real Madrid s-a decis la loviturile de departajare.
După ce în turul de pe Bernabeu a fost egalitate, scor 3-3, cele două formații au încheiat și returul de pe Etihad tot la egalitate, scor 1-1. Totul s-a decis la penalty-uri, acolo unde ”Galacticii” s-au impus cu 4-3.
Sergio Gomez, la un pas de plecarea de la Manchester City
Astfel, campioana en-titre a Ligii Campionilor a fost eliminată, iar Pep Guardiola este gata de o reconstrucție.
Potrivit celor de la City Xtra, tehnicianul spaniol a decis care va fi primul jucător care va pleca de la Manchester City în vară.
Conform sursei citate, Sergio Gomez (23 de ani) nu mai are viitor pe Etihad. Fundașul lateral a fost adus în august 2022 de la Anderlecht, însă acesta nu a impresionat.
În total, fotbalistul spaniol a evoluat în doar 37 de partide pentru Manchester City, iar acum i se pregătește plecarea. În acest moment, pe postul de fundaș stânga, Pep Guardiola îi preferă pe Josko Gvardiol (22 de ani) și pe Nathan Ake (29 de ani).
- 10 milioane de euro este cota de piață a lui Sergio Gomez, potrivit transfermarkt.com.
- 15 milioane de euro a plătit Manchester City pentru a îl aduce pe spaniol de la Anderlecht.
Pep Guardiola și-a lăudat jucătorii și i-a felicitat pe rivalii de la Real Madrid
Pep Guardiola a declarat la finalul partidei că este dezamăgit că echipa lui nu s-a calificat, dar și-a lăudat jucătorii și a spus că nu are ce să le reproșeze.
”Nu avem de ce să ne învinuim. Am jucat excepțional, dar din păcate nu am reușit să câștigăm. Ne-am creat ocaziile necesare, dar fotbalul este despre goluri. Le mulțumesc jucătorilor. Este un joc al rezultatelor. Ei s-au calificat, noi nu.
Eu, în calitate de antrenor, nu am ce să le cer mai mult jucătorilor decât să joace cum au jucat. Nu am vrut să câștigăm cu 4-0, am vrut o prestație care să ne permită să fim noi. A fost de ajuns? Nu, suntem eliminați.
Am felicitat-o pe Real Madrid pentru felul în care s-a apărat și pentru că a rezistat până la final. S-au descurcat foarte bine. Noi nu am reușit să punem la punct ultimele detalii și să marcăm”, a spus Pep Guardiola, conform Sport.es.
Video cu rezumatul partidei retur dintre Manchester City și Real Madrid
Etichete: manchester city , real madrid , transfer , pep guardiola , sergio gomez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții