"Poate face față liniștit acolo". Un fost campion cu Manchester City este sigur în privința lui Dan Petrescu
articol scris de Digi Sport11.03.2023, 11:35
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ajuns la 55 de ani, Dan Petrescu a cucerit nu mai puțin de 5 titluri în Liga 1, iar tehncianul speră că va ajunge în cele din urmă în Anglia, campionatul său preferat.
"Poate face față liniștit acolo". Unde poate ajunge Dan Petrescu în viitor
Dan Petrescu a declarat în mai multe rânduri că își dorește să antreneze în Premier League, competiție unde a evoluat timp de 8 ani pe vremea când era jucător.
Întrebat despre capacitatea "Bursucului" de a sta pe banca unei echipe din prima ligă engleză, Costel Pantilimon, campion în două rânduri cu Manchester City, nu a stat pe gânduri și a spus că Petrescu s-ar descurca de minune în cel mai puternic campionat din lume.
- De-a lungul carierei sale, Dan Petrescu a mai pregătit în străinătate echipe precum Kuban Krasnodar, Dynamo Moskova, Al-Arabi, Jiangsu Suning, Al Nasr Dubai sau Guizhou Hengfeng
”Eu îl văd, și din câte știu, cred că a declarat-o și dânsul, a avut discuții. Știu și eu foarte bine. M-aș bucura să-l văd mai repede acolo, e un om care demonstrează cam peste tot pe unde merge.
A făcut-o și în fotbalul românesc, a făcut-o și în străinătate. Cred că, la un moment dat, o să vină ușor, ușor, spre locul unde el și-a dorit. E clar că Premier League și fotbalul de acolo te atrage și cred că poate face față liniștit acolo”, a spus Costel Pantilimon, potrivit Sport.ro.
- 29 de meciuri a jucat Costel Pantilimon pentru Manchester City și a reușit să cucerească două titluri de campion în Anglia, în 2012 și 2014
Dan Petrescu a refuzat să o preia pe Crystal Palace
O ofertă de la echipa în tricoul căreia a scris istorie ca jucător nu a venit, însă Dan Petrescu a avut șansa să antreneze în Premier League, la Crystal Palace.
Ilie Dumitrescu a dezvăluit că, în urmă cu mai bine de 10 ani, când activa în Rusia, Dan Petrescu a fost ofertat de Crystal Palace. Antrenorul a refuzat, însă, pentru că primise o propunere cu un contract pe șase luni.
”Petrescu a avut o ofertă de la Crystal Palace, era în Premier League. Am stat de vorbă cu el, antrena în Rusia atunci.
I-am zis 'Ce mai stai? Ia avionul și du-te!', a zis 'Nu, că-mi dă doar șase luni de contract', i-am zis 'Du-te și stai șase luni pe bancă în Premier League'!”, spunea Ilie Dumitrescu, la Fotbal European.
Etichete: premier league , dan petrescu , costel pantilimon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții