Pep Guardiola se teme de plecarea lui "Kun" Aguero de la Manchester City: "E de neînlocuit"
27.12.2019, 13:16Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Pep Guardiola se teme că Manchester City va rămâne fără cel mai bun marcator din istoria clubului, "Kun" Aguero.
Contractul atacantului argentinian cu campioana Angliei expiră în 2021, iar antrenorul "cetăţenilor" avertizează că Aguero este "de neînlocuit".
"Ar fi unul dintre cele mai grele lucruri pe care ar fi nevoit să îl fac (n.r. dacă va pleca Aguero), pentru că el este de neînlocuit.
Avem un atacant incredibil, pe Gabriel Jesus, poate altul va veni atunci când Sergio va pleca, dar nimeni nu îl poate înlocui. Nu este uşor să găseşti un jucător cu personalitatea sa, care a câştigat totul cu atitudinea sa umilă", a declarat Guardiola.
"Kun" Aguero, golgheterul lui Manchester City şi în acest sezon
Antrenorul spaniol nu e convins că Aguero va dori să mai rămână la City şi după încheierea actualului contract.
"Nu ştiu dacă va continua. Depinde de condiţia fizică şi de dorinţa lui. Nu am vorbit însă cu el despre intenţiile sale, deci nu ştiu cum gândeşte", a mai spus managerul lui Manchester City.
Atacantul în vârstă de 31 de ani are cifre excelente şi în acest sezon: are 13 goluri în 17 meciuri, în toate competiţiile.
- 355 de meciuri are Sergio Aguero pentru Manchester City, în toate competiţiile
- 244 de goluri a marcat Aguero pentru gruparea de pe Ettihad
Etichete: manchester city , pep guardiola , kun aguero , sergio aguero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții