OFICIAL | Chelsea a anunțat primul transfer al verii! “S-au făcut eforturi mari”
articol scris de Digi Sport20.06.2023, 14:09
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chelsea Londra a oficializat, marţi, transferul internaţionalului francez Christopher Nkunku (25 ani) de la formaţia germană RB Leipzig, notează Agerpres.
- MERCATO în Europa | Toate transferurile din vara lui 2023 sunt AICI! Jude Bellingham, la Real Madrid
Christopher Nkunku, prezentat la Chelsea
Nkunku a semnat un contract pe şase sezoane cu Chelsea, începând cu 1 iulie. Este primul transfer făcut de "The Blues" în această vară.
"S-au făcut eforturi mari pentru a mă aduce la echipă şi sunt nerăbdător să-i întâlnesc pe noul meu antrenor şi pe coechipierii mei, să le demonstrez suporterilor lui Chelsea ce pot face pe teren", a declarat jucătorul format la Paris Saint-Germain.
Valoarea transferului nu a fost dezvăluită, dar presa de specialitate îl estimează la circa 60 de milioane de euro.
Nkunku, capabil să joace coordonator sau al doilea atacant, a avut două sezoane reuşite la Leipzig, club la care a ajuns în 2019. A înscris 35 de goluri în toate competiţiile în stagiunea 2021/2022 şi apoi 23 în sezonul 2022/23.
Triplu campion al Franţei cu PSG, Christopher Nkunku a câştigat Cupa Germaniei în 2022 şi 2023 cu RB Leipzig, terminând pe locul doi campionatul din 2021.
Jucătorul numără zece selecţii la echipa Franţei, dar a ratat Cupa Mondială 2022 din cauza unei accidentări.
Chelsea, aflată acum sub comanda argentinianului Mauricio Pochettino, mai pregătește și alte transferuri în zona ofensivă, în condițiile în care Kai Havertz este pe picior de plecare, la Arsenal.
Chelsea și-a găsit atacant! Nicolas Jackson, de la Villarreal, este alesul
După ce a investit anul trecut peste 600 de milioane de euro în transferuri, Chelsea se pregătește să înceapă din nou cheltuielile.
Londonezii caută să-și întărească zona ofensivă, acolo unde au suferit teribil în sezonul recent încheiat.
Formația care va fi pregătită de Mauricio Pochettino e gata să-i achite clauza de reziliere lui Nicolas Jackson, de la Villarreal.
Jucătorul african urmează să-i coste pe cei de la Chelsea 35 de milioane de euro dacă mutarea se va concretiza.
Conform jurnalistului Fabrizio Romano, alte 3 cluburi vor să-i achite clauza lui Jackson, iar din acest motiv londonezii încearcă să-i încheie afacerea cât mai rapid.
Fotbalistul senegalez de doar 21 de ani a reușit să marcheze 12 goluri în 26 de apariții în ultimul sezon din La Liga.
Etichete: chelsea , premier league , leipzig , christopher nkunku , nkunku
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții