Manchester City i-a găsit înlocuitor lui Erling Haaland
articol scris de Digi Sport26.08.2024, 20:18
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Manchester City a început perfect noul sezon.
După ce a câștigat Supercupa Angliei (Community Shield), scor 1-1 (7-6 după lovituri de departajare), în fața rivalei Manchester United, trupa lui Pep Guardiola (53 de ani) le-a învins în campionat pe Chelsea (2-0) și Ipswich Town (4-1).
La aceste victorii a contribuit decisiv Erling Haaland (24 de ani), care a înscris nu mai puțin de 4 goluri. Chiar dacă norvegianul a devenit un punct fix în atacul lui City, Pep Guardiola și-a manifestat dorința de a-i aduce un concurent pe post golgheterului scandinav.
Orri Oskarsson, varianta de rezervă pregătită de Pep Guardiola pentru Erling Haaland
Potrivit The Athletic, Manchester City vrea să-l aducă pe Orri Oskarsson (19 ani) pe Etihad în această vară. Sursa citată anterior scrie că Pep Guardiola îl vede pe atacantul islandez drept o variantă de rezervă ideală pentru Haaland, în cazul în care norvegianul va fi suspendat sau accidentat.
Jurnalistul David Ornstein scrie că actuala campioană din Premier League este pregătită să le achite 20 de milioane de euro plus bonusuri danezilor de la FC Copenhaga în schimbul adolescentului.
Însă, de Oskarsson ar mai fi interesați în acest moment portughezii de la Porto și spaniolii de la Real Sociedad.
🚨 EXCL: Man City have considered Copenhagen’s Orri Oskarsson as Haaland back-up. #MCFC unlikely to pursue for now but firm admirers & 19yo Iceland int’l set for ~€20M + addons move. Targeted by other PL sides & likes of #FCPorto, #Sociedad @TheAthleticFC https://t.co/tBvZyI9cFM
— David Ornstein (@David_Ornstein) August 25, 2024
Orri Oskarsson, care evoluează pe poziția de vârf împins, a fost crescut în academia celor de la Copenhaga și a fost promovat la echipa mare a danezilor în vara anului 2022. Pentru campioana Danemarcei, atacantul islandez a marcat 7 goluri și a oferit un assist în 11 partide în actuala stagiune.
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Oskarsson, potrivit Transfermarkt
- 23 de goluri și 9 pase decisive în 63 de meciuri a reușit islandezul pentru Copenhaga
VIDEO Rezumat Manchester City - Ipswich Town, scor 4-1
Etichete: manchester city , pep guardiola , erling haaland , orri oskarsson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții