Lionel Messi, din nou alături de Pep Guardiola? Reacția antrenorului de la Manchester City
08.07.2020, 16:23SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Situația lui Lionel Messi (33 de ani) de la FC Barcelona este incertă, după apariția în presa spaniolă a unor zvonuri potrivit cărora argentinianul și-ar dori să plece la finalul sezonului următor.
Deși aceste speculații au fost infirmate de președintele Josep Maria Bartomeu, mulți au fost cei care s-au gândit la o posibilă destinație a lui Messi, care și-a dedicat întreaga carieră Barcelonei.
Despre o reluarea a colaborării dintre Messi și Pep Guardiola a vorbit și Rivaldo, fostul mare jucător al catalanilor, iar antrenorul lui Manchester City a oferit un răspuns destul de clar în momentul în care a fost întrebat despre această variantă.
"Așa cum am mai spus, vom discuta despre fereastra de transferuri atunci când sezonul se va încheia. Nu voi spune nimic acum, dar dorința mea este ca Messi să rămână la Barcelona", a declarat Guardiola, potrivit sport.es.
Pep Guardiola a fost antrenorul lui Lionel Messi în perioada 2008-2012. În acest interval, Barcelona a cucerit numeroase trofee, precum două Ligi ale Campionilor, două Campionate Mondiale ale Cluburilor, două Supercupe ale Europei și trei titluri în La Liga.
Bartomeu infirmă zvonurile: "Avem obligația să-i prelungim contractul lui Messi"
FC Barcelona are "obligaţia" de a-i prelungi contractul lui Lionel Messi, a declarat preşedintele clubului catalan, Josep Maria Bartomeu, marţi, într-un interviu acordat postului de radio RAC 1.
Precizările au venit pe fondul speculaţiilor făcute săptămâna trecută de mass-media în legătură cu viitorul fotbalistului argentinian la gruparea de pe Camp Nou, informează AFP.
"Messi are contract până în 2021. În mod normal nu dăm detalii despre discuţiile cu jucătorii, însă este evident că avem obligaţia să-i prelungim contractul", a spus Bartomeu.
"Messi este cel mai bun jucător din istorie. I-au mai rămas încă mulţi ani de fotbal, iar despre informaţiile care au apărut în ultimele zile aş spune că (sursa) este tot Cadena Ser", a adăugat conducătorul Barcelonei.
Joi seara, postul spaniol de radio Cadena Ser a anunţat că "Messi se gândeşte să plece de la Barca", adăugând că argentinianul a "îngheţat" negocierile pentru prelungirea contractului, având mai multe nemulţumiri legate de situaţia actuală de la clubul catalan.
"Îl simt liniştit. El a spus deseori că vrea să se retragă de la Barca", a subliniat Bartomeu.
Etichete: manchester city , barcelona , pep guardiola , josep maria bartomeu , lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții