Jurgen Klopp e convins că Darwin Nunez ar fi marcat mai multe goluri la Manchester City: "Să vă spun un lucru!"
articol scris de Digi Sport15.10.2022, 15:08
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jurgen Klopp (55 de ani) a vorbit din nou despre Darwin Nunez (23 de ani), în contextul în care Erling Haaland scrie deja istorie la Manchester City.
Recent, uruguayanul a recunoscut că nu înțelege indicațiile tactice oferite de Klopp, dar antrenorul său a clarificat faptul că nu acest lucru este motivul principal pentru care Nunez a înscris de mai puține ori în Premier League (două goluri, spre deosebire de Haaland, care are 15).
Jurgen Klopp, convins că Darwin Nunez ar fi marcat mai mult la Manchester City
În cadrul conferinței de presă meciului cu Manchester City, Klopp și-a criticat propria echipă pentru faptul că nu îi oferă lui Nunez suficiente ocazii de gol, așa cum face campioana-en titre cu Haaland.
"Dați-mi voie să vă spun un lucru. Cred că Darwin Nunez ar fi marcat ceva mai multe goluri sezonul acesta dacă ar fi jucat pentru Manchester City.
Trebuie să ne îmbunătățim jocul și să îl punem de mai multe ori în situații de gol. Sper că nu se află într-un punct în care se compară cu Erling Haaland.
Sper că nu se gândește la asta. Eu nu văd acest lucru. Vrem să scăpăm de situația actuală și acesta este singurul lucru care ne îngrijorează în momentul de față", a declarat Klopp, conform talkSPORT.
- Liverpool - Manchester City se joacă duminică, de la ora 18:30, și va putea fi urmărit în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 2, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Darwin Nunez a recunoscut că nu înțelege nimic din ce spune Jurgen Klopp
În cadrul unui interviu acordat la începutul lunii, Nunez a glumit spunând că nu înțelege nimic din indicațiile pe care Klopp le oferă în engleză, deoarece vorbește cu un accent nemțesc.
”Sincer, adevărul este că nu înțeleg nimic din ce spune atunci când ține discursuri. Bineînțeles, îmi întreb colegii să văd ce a spus, dar cred că este foarte limpede în legătură cu stilul de joc.
Ne cere să facem lucruri simple, să nu ne fie frică să jucăm, să avem încredere și să punem presiune atunci când pierdem mingea. Asta ne cere întotdeauna, este foarte clar”, a declarat Darwin Nunez pentru TNT Sports, citat de The Sun.
Etichete: liverpool , manchester city , pep guardiola , jurgen klopp , darwin nunez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții