Fotbalistul și-a dat acceptul. Suma pe care o solicită acum Chelsea celor de la Arsenal
articol scris de Digi Sport15.06.2023, 21:54
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Arsenal, gruparea antrenată de Mikel Arteta (41 de ani), este tot mai aproape de a da prima lovitură în această perioadă de mercato.
Pe lângă Declan Rice (25 de ani) de la West Ham, care este dorit în acest moment, cei de la Arsenal vor să îl aducă și pe Kai Havertz (24 de ani) de la Chelsea.
Kai Havertz și-a dat acceptul pentru mutarea la Arsenal. Suma solicitată de Chelsea
Arsenal îl vrea pe neamțul care a intrat și pe radarul celor de la Real Madrid, după plecarea de pe Santiago Bernabeu a lui Karim Benzema (35 de ani).
Kai Havertz își dorește să meargă la Arsenal, motiv pentru care și-a dat acceptul pentru propunerea contractuală a ”Tunarilor”, anunță Fabrizio Romano.
Dacă atacantul german și-ar fi dat deja acordul, acum rămâne ca Chelsea și Arsenal să se înțeleagă asupra sumei de transfer pentru care s-ar putea realiza mutarea.
Formația patronată de Todd Boehly ar vrea să obțină aproximativ 87 de milioane de euro pentru transferul lui Kai Havertz, dar s-ar mulțumi și cu 82 de milioane.
Real Madrid a ieșit din cursa pentru transferul lui Kai Havertz, pentru care era dispusă să ofere suma de 58 de milioane de euro, precizează sursa citată.
Rămâne de văzut dacă Arsenal și Chelsea vor ajunge la o înțelegere, iar Kai Havertz va schimba clubul la Londra.
Cifrele lui Kai Havertz
- 60.000.000 de euro este cota de piață a lui Kai Havertz, potrivit Transfermarkt
- 47 de meciuri a jucat Havertz în sezonul recent încheiat
- Nouă goluri și o pasă decisivă a reușit Havertz în meciurile jucate
Etichete: chelsea , arsenal , transfer arsenal , kai havertz , kai havertz chelsea , kai havertz arsenal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții