Foto Erling Haaland, uluit! Ce a aflat la vizita medicală de la City și cum a reacționat la mesajul doctorilor
articol scris de Digi Sport16.06.2022, 09:26
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Erling Haaland (21 de ani), care a fost prezentat oficial la Manchester City, a trecut cu bine și peste vizita medicală, una extrem de amănunțită.
Galerie Foto
Erling Haaland, uluit! Ce a aflat la vizita medicală de la City și cum a reacționat la mesajul doctorilor
Atacantul norvegian a avut însă parte de un moment care l-a uluit total.
- Partidele din Premier League din următoarele trei sezoane pot fi urmărite ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Doctorii i-au spus că înălțimea sa nu mai este aceea pe care o știa el, adică 1,94 m. În urma controlului efectuat de către medicii lui Manchester City, Haaland a aflat că acum măsoară 1,952 m, deci mai înalt cu peste un centimetru față de cum era până acum.
Haaland a fost nedumerit la început, după care starea sa a devenit una de uluială. Abia a îngămat câteva cuvinte, fiind chiar marcat de această schimbare. ”Oh, wow, am crescut... aproape un centimetru”, a spus Haaland, potrivit The Sun.
Erling Haaland a recreat o poză devenită deja celebră! Clipul de prezentare la Manchester City s-a viralizat
Manchester City a plătit 60 de milioane de euro pentru Erling Haaland, iar norvegianul va evolua sub comanda lui Pep Guardiola, însă aceasta va ajunge la un total de aproximativ 100 de miliioane de euro după plata comisioanelor către agenți.
Haaland a semnat un contract valabil pe următoarele cinci sezoane și va încasa un salariu de 18 milioane de euro, al doilea cel mai mare din lotul echipei, după cel al lui Kevin De Bruyne.
Pentru videoclipul folosit la prezentarea sa oficială, Erling Haaland a recreat o fotografie devenită deja celebră cu el de când era doar un copil. Acesta apărea stând pe o canapea, îmbrăcat în tricoul ”cetățenilor”.
Ce a spus Erling Haaland după ce a fost prezentat oficial
La conferința de prezentare, Erling Haaland a spus că este un fan declarat al lui Manchester City, echipă pe care o urmărește încă de când tatăl său, Alf-Inge Haaland, evolua pentru ”cetățeni”.
"Este o zi plină de mândrie pentru mine și familia mea. M-am uitat și am admirat clubul Manchester Cit în ultimele sezoane. Nu poți decât să admiri stilul de joc. Mă încântă ideea de a juca aici, au un stil perfect pentru mine.
Am fost născut în Anglia, așa că pot spune că am fost fanul celor de la Manchester City toată viața mea. Știu foarte multe despre acest club. Îmi dă senzația că sunt acasă, am fost la multe meciuri ca spectator.
Vrea să marchez multe goluri, să câștig trofee și să cresc din punct de vedere valoric. De abia aștept startul sezonului viitor, nu mai am răbdare", a spus Erling Haaland pentru site-ul oficial al clubului.
Etichete: erling haaland , haaland manchester city , mancheter city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții