Cristiano Ronaldo, exclus din lot de Manchester United!
articol scris de Digi Sport20.10.2022, 20:18
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Manchester United a anunțat sancțiunea primită de Cristiano Ronaldo (37 de ani), după ce lusitanul a părăsit banca de rezerve a echipei înainte de finalul partidei cu Tottenham, câștigată cu 2-0.
Trupa de pe Old Trafford a anunțat printr-un comunicat că fotbalistul va fi exclus din lot pentru meciul următor din Premier League, contra celor de la Chelsea.
A venit "nota de plată" pentru Ronaldo, plecat de pe bancă înainte de finalul partidei cu Tottenham
"Cristiano Ronaldo nu va face parte din lotul lui Manchester United pentru meciul de sâmbătă contra celor de la Chelsea. Restul lotului condus de Ten Hag este concentrat total la această partidă", este comunicatul emis de clubul din Manchester, conform The Athletic, citat de SportBibble.
De asemenea, sursa citată mai precizează faptul că Ronaldo nu o să mai fie primit la antrenamentele primei echipe, iar el va fi nevoit ori să se antreneze singur, ori cu formația de rezerve, U23.
Deciziile îi aparțin lui Erik ten Hag și sunt sprijinite total de conducerea clubului din Manchester, mai notează jurnaliștii englezi.
Confruntarea dintre Chelsea și Manchester United va avea loc sâmbătă, de la ora 19:30, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO pe digisport.ro.
Ronaldo nu a vrut să intre pe teren la partida dintre Manchester United și Tottenham
Înainte ca Ronaldo să plece de pa bancă, Erik ten Hag ar fi dorit să-l trimită pe Cristiano în teren, însă portughezul ar fi refuzat, anunță jurnalistul britanic Chris Wheeler.
Cristiano Ronaldo nici nu a mers la vestiare, ci a părăsit stadionul.
Deși gestul de a pleca înainte de fluierul final nu este normal, Cristiano Ronaldo are și "partizani", iar unul dintre ei este Patrice Evra (41 de ani), fostul său coleg de la Manchester United în perioada 2006-2009. Fostul fundaș crede că vinovat este antrenorul, pentru că nu-l respectă pe atacant.
"Eu aș fi început meciul cu Ronaldo. Într-un interviu al lui Ten Hag, de după meciul cu Manchester City, întrebat de ce nu l-a folosit, a spus că pentru că îi respecta caracterul. Dacă îi respecta caracterul, ar fi trebuit, cu siguranță, să joace cu el. Și să joace de fiecare dată", a spus Evra.
VIDEO REZUMAT Manchester United - Tottenham 2-0
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții