Continuă problemele la Chelsea! L-a pierdut pentru restul sezonului pe jucătorul pe care a plătit o avere
articol scris de Digi Sport26.04.2024, 21:02
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Chelsea Londra are un sezon sub așteptările fanilor și conducătorilor.
Enzo Fernandez (23 de ani) a fost adus pe ”Stamford Bridge” pentru a aduce o plus valoare jocului practicat de ”The Blues”, însă realizările sale din teren au lăsat de dorit.
Enzo Fernandez a suferit o operaţie în zona inghinală și va rata restul sezonului din Premier League
După eliminarea din Cupa Angliei, în fața lui Manchester City și după înfrângerea umilitoare în fața rivalilor de la Arsenal Londra, scor 0-5, Chelsea a mai primit o veste proastă.
Mijlocaşul argentinian, Enzo Fernandez, a suferit o operaţie în zona inghinală şi va rata ultimele şase meciuri, pe care ”Albaștrii”, le mai aveau de disputat în acest sezon, în Premier League, potrivit Agerpres.
Internaţionalul argentinian, care suferea de hernie din decembrie, a fost titular în meciul cu Arsenal de marţi, înainte de a fi înlocuit după pauză. Chelsea a postat un comunicat în care a precizat că operaţia a decurs bine şi că jucătorul sud-american, de 23 ani, va începe o perioadă de recuperare, astfel că va rata restul sezonului 2023/2024.
Absenţa lui Fernandez vine într-un moment complicat pentru Chelsea, care ocupă locul nouă în campionat și este foarte departe de cupele europene. Argentinienii speră și ei ca Enzo să se recupereze la timp, pentru Copa America, întrecere care va fi găzduită de Statele Unite, în perioada 20 iunie - 14 iulie 2024.
- 121 de milioane de euro a plătit Chelsea Londra, în schimbul mijlocașului central, când l-a achiziționat de la Benfica Lisabona.
- În 40 de meciuri jucate în acest sezon pentru Chelsea, Enzo a reușit să marcheze de 7 ori, în toate competițiile.
- Contractul lui Enzo Fernandez cu Chelsea expiră în vara anului 2031.
Enzo Fernandez și Mykhaylo Mudryk au semnat prelungirea contractelor cu Chelsea
Publicațiile britanice Standard și Daily Mail anunță că Enzo Fernandez și Mykhailo Mudrik au semnat contracte valabile până în 2032. În cazul ambilor fotbaliști, este vorba despre o prelungire de contract pentru încă un sezon, față de angajamentele semnate acum un an.
Chelsea a plătit o avere pentru a-i transfera pe Enzo Fernandez și Mykhaylo Mudryk în urmă cu un an.
Argentinianul, care tocmai devenise campion mondial, a fost achiziționat de la Benfica pentru 121 de milioane de euro, în timp ce Șahtior a primit 100 de milioane de euro în schimbul lui Mykhaylo Mudryk.
Etichete: enzo fernandez , accidentare fernadez , rateaza sezonul , pierdere chelsea , probleme chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții