Video Autogol de neînțeles în meciul Tottenham - Southampton. Fundașul ”sfinților” a luftat impardonabil
articol scris de Digi Sport06.08.2022, 18:32
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fundașul central al celor de la Southampton, Mohammed Salisu (23 de ani) este autorul unui autogol antologic, sâmbătă, în partida pe care echipa sa a disputat-o împotriva celor de la Tottenham, în deplasare, într-un duel din prima etapă a noului sezon din Premier League.
- Premier League poate fi urmărit pe canalele Digi Sport pentru următoarele trei sezoane, alături de celelalte patru campionate puternice din Europa (La Liga, Serie A, Bundesliga și Ligue 1).
Autogol antologic marcat de Mohammed Salisu
În minutul 60 al partidei, la scorul de 2-1 pentru Tottenham Hotspur, Emerson Royal de la gazde trimite o centrare în fața porții, niciun jucător al ”albilor” nu atacă poarta, însă Mohammed Salisu are un moment de uluială și, în încercarea (teoretică) de a trimite balonul în corner, înscrie în propria poartă, spre stupefacția colegilor, antrenorilor și fanilor.
VIDEO: Autogolul reușit de Mohammed Salisu
Antrenorul oaspeților, austriacul Ralph Hasenhuttl, a fost surprins de camerele de filmat fără reacție după autogolul marcat de către jucătorul său. Practic, nu a înțeles nici el mare lucru din gafa lui Salisu.
Golul a turnat ”plumb în ghete” pentru Southampton care, la doar trei minute distanță, a mai încasat un gol. Dejan Kulusevski a dus scorul la 4-1 pentru Tottenham Hotspur.
Ghanezul Mohammed Salisu este considerat unul dintre cei mai valoroși tineri fundaș din Premier League. Este cotat de transfermarkt.de la 18 milioane de euro, însă Southampton nici nu se gândește să-l cedeze fără 50 de milioane de euro.
Etichete: tottenham , southampton , mohammed salisu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții