Ange Postecoglou a decis! Cum arată primul 11 al lui Tottenham la meciul cu Manchester United
articol scris de Digi Sport14.01.2024, 17:34
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Radu Drăgușin (21 de ani) nu a fost inclus în primul 11 al lui Tottenham pentru meciul cu Manchester United, primul duel oficial al londonezilor de după transferul fundașului central.
- Manchester United - Tottenham se joacă duminică, de la 18:30, și poate fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Radu Drăgușin, rezervă la Tottenham împotriva lui Manchester United
Antrenorul Ange Postecoglou a decis să folosească cuplul de fundași centrali format din Cristian Romero și Micky Van de Ven, întrucât cei doi au reușit să se recupereze în timp util după accidentare.
Totuși, Drăgușin e pe banca de rezerve, astfel că poate avea parte de un debut absolut special, pe Old Trafford, în fața a aproximativ 75.000 de spectatori.
Primul 11 al lui Tottenham pentru duelul cu Manchester United:
- Vicario - Porro, Romero (C), Van de Ven, Udogie - Hojbjerg, Bentancur, Skipp - Werner, Richarlison, Johnson
Drăgușin se află pe banca de rezerve alături de Forster, Austin, Royal, Dorrington, Donley, Santiago și Gil.
Ange Postecoglou l-a descris pe Radu Drăgușin
”Lucram să îmbunătățim poziția de fundaș central încă din vară și au fost mulți jucători pe listă. Multă muncă a fost depusă de departamentul de scouting, iar Joan și Rob Mackenzie au făcut o treabă excelentă.
Au prezentat rezultatele acum aproape șase săptămâni, iar Radu a fost mereu pe radarul nostru și am crezut că este o opțiune bună pentru noi. Apoi am căutat să obținem cât mai multe informații despre el ca jucător și despre el ca persoană.
Am vorbit cu foarte mulți oameni pentru că îl urmăream de când l-am remarcat. După ce am primit mai multe detalii, am crezut că este cea mai bună opțiune pentru noi.
Înainte să se deschidă perioada de transferuri am luat decizia că Radu este prioritatea numărul 1 pentru noi.
Îmi plac calitățile lui defensive, fizice și cred că poate crește mai mult. Poate face îmbunătățiri mari. Are doar 21 de ani și n-a jucat nici măcar un an în Italia, dar se potrivește profilului de jucători pe care-i vrem aici”, a declarat Ange Postecoglou la conferința de presă premergătoare meciului cu Manchester United.
Etichete: tottenham , manchester united , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții