Andy Cole nu este deloc impresionat de recordul doborât de Erling Haaland: ”Sunt sincer”
articol scris de Digi Sport28.05.2023, 20:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Erling Haaland (22 de ani), atacantul celor de la Manchester City, a înscris 36 de goluri în această stagiune și a devenit cel mai bun marcator din istorie într-un sezon de Premier League.
Până în această stagiune, recordul era deținut de Andy Cole și Alan Shearer, cu câte 34 de goluri.
Andy Cole, când a fost întrebat despre recordul deținut acum de Erling Haaland: ”Oamenii spun că trebuie să fiu dezamăgit”
Andy Cole (51 de ani), fost atacant la Manchester United, nu a fost deloc ”mișcat” de realizarea lui Erling Haaland. Mai mult, acesta a părut dezinteresat de faptul că norvegianul i-a doborât recordul.
”N-ar fi putut să îmi pese mai puțin. Sunt sincer. Acum, poate unii oameni sunt frustrați. Dar oamenii spun că trebuie să fiu dezamăgit.
De ce? Pentru că cineva a marcat mai multe goluri decât mine? A durat 20 de ani ca cineva să se apropie atât de mult.
O să mă duc la culcare și o să mă întreb 'O, doamne, cineva mi-a doborât recordul?' Nu, o să-mi scot pălăria în fața lui. La un moment dat, recordul tău va fi doborât.
Cel mai nebunesc lucru este că toată lumea încearcă să uite ce a realizat Manchester United și posibilitatea ca altă echipă să realizeze asta și cum acea echipă este superioară celei a lui United care chiar a realizat (n.r. tripla).
Desigur (n.r. că United de atunci ar învinge-o pe City). O să stau aici și o să spun United”, a spus Andy Cole, potrivit Daily Mail.
Erling Haaland a intrat în istoria Premier League
Datorită parcursului pe care l-a avut până acum cu Manchester City în campionat, Erling Haaland a fost desemnat de englezi drept cel mai bun jucător, dar totodată și cel mai bun tânăr din acest sezon de Premier League.
Astfel, Erling Haaland a intrat în istoria Premier League. Este primul jucător din campionatul englez care reușește să-și adjudece ambele trofee în același sezon.
După cele două distincții primite, Erling Haaland a transmis și un mesaj: ”Sunt onorat că am devenit primul jucător care a câștigat ambele premii în același sezon.
Mulțumesc tuturor celor care m-au votat. A fost un sezon incredibil în Premier League și ridicarea trofeului weekend-ul trecut în fața fanilor noștri pe Etihad a fost un moment foarte special pentru mine.
Aceste premii nu ar fi fost posibile fără colegii mei extraordinari, managerul și întregul personal al clubului care mă ajută să performez pe teren. Acum mai avem două finale și vrem să încheiem sezonul în forță”, a transmis Haaland, potrivit site-ului Premier League.
Erling Haaland a marcat nu mai puțin de 52 de goluri în acest sezon la Manchester City.
Transferat vara trecută în Anglia, după ce Real Madrid părea favorită la un moment dat să-l cumpere de la Borussia Dortmund, Haaland a reușit deja să câștige titlul de campion în Anglia și mai are două finale de disputat, Cupa Ligii, cu Manchester United, pe 3 iunie, și Liga Campionilor, cu Inter Milano, pe 10 iunie.
Etichete: andy cole , record premier league , erling haaland , andy cole erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții