Nota primită de Dennis Man, după ce a adus victoria Parmei. Ce au scris italienii de Mihăilă, care a ratat un penalty
articol scris de Digi Sport22.04.2023, 18:39
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Parma a reușit să o învingă pe Calgiari, scor 2-1, în cadrul etapei cu numărul 34 din Serie A.
Datorită acestei victorii, ”Cruciații” au urcat pe locul 5 al clasamentului, devansând-o chiar pe adversara din această etapă.
Dennis Man, euro pentru Parma. Valentin Mihăilă a ratat un penalty pe final
Dennis Man a fost eroul celor de la Parma, fotbalistul român fiind cel care a adus victoria printr-un gol senzațional.
Cagliari a deschis scorul prin Lapadula, însă ”Cruciații” au întors soarta meciului în a doua repriză prin reușitele lui Franco Vazquez și fostului fotbalist de la FCSB.
De doar 5 minute a avut nevoie Dennis Man să se facă remarcat. Mijlocașul a luat pe cont propriu o acțiune în flancul drept, a trecut de mai mulți adversari și a șutat la vinclu din interiorul careului, fără nicio șansă pentru portarul advers.
La finalul celor 90 de minute, cei de la tuttomercatoweb i-au acordat românului cea mai mare notă (7.5) și au vorbit la superlativ despre el: ”A rezolvat meciul cu un gol reușit dintr-o acțiune pe cont propriu. A fost o mutare decisivă venită de pe bancă”, au notat italienii.
Valentin Mihăilă a fost și el introdus pe teren în minutul 67 în locul lui Benedyczak, iar jurnaliștii din Peninsulă i-au acordat acestuia nota 6.5.
Fotbalistul român a scos un penalty în prelungirile partidei, iar tot el l-a ratat: ”A fost devastator pe final, iar apărarea lui Cagliari l-a oprit doar prin fault. Nota primită e cu jumătate de punt mai puțină, după ce a ratat un penalty. Într-un meci atât de strâns, acesta ar fi putut să opteze pentru alăt soluție”.
Italienii nu și-au pierdut încrederea în Dennis Man și Valentin Mihăilă: "Vor 'exploda' în curând"
Deși nu au reușit până acum să își pună în valoare calitățile la capacitate maximă, Dennis Man și Valentin Mihăilă continuă să aibă parte de sprijinul italienilor. Alessandro Bufel, fotbalist crescut de AC Milan și care a evoluat în carieră la Parma, crede că internaționalii români vor fi decisivi în ultimele etape din actualul sezon.
"Revenirile lor vor fi foarte importante pentru că ambii pot face diferența. Încă nu au 'explodat' în Serie B, dar cred că o vor face în curând.
Sunt doi jucători capabili să ofere imprevizibilitate atacului și cred că vor fi utili mai ales în ceea ce priveşte meciurile rămase din play-off. Când partidele vor deveni cruciale și cineva va trebui să facă diferenţa, Man şi Mihaila pot fi decisivi”, a spus Bufel, potrivit italienilor.
Etichete: serie b , parma , man , gol man , mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții